25 aprilie 2024
ActualitateBacauanii "s-au fript" cu repartitoarele

Bacauanii “s-au fript” cu repartitoarele

Bacauanii s-au fript cu repartitoarele

Repartitoarele de costuri vor deveni istorie in Bacau. Acesta este semnalul transmis de administratia locala, care considera ca, la acest moment, se incalca legea prin folosirea lor. Reprezentantii firmelor de repartitoare cred ca locatarii nu vor renunta la contorizarea consumului de caldura.

Zeci de mii de repartitoare de costuri montate acum pe caloriferele din apartamentele bransate la CET ar putea ajunge la gunoi. Primarul Romeo Stavarache a anuntat recent sfârsitul contorizarii individuale a consumului de caldura precizând ca, de fapt, modul in care se face in acest moment repartizarea acestuia pe apartamente este ilegal. Potrivit primarului, in acest moment, contabilizarea consumurilor se face chiar daca pe scara sunt mai putini abonati la CET cu repartitoare decât impune legea, respectiv 80 la suta. Pentru a remedia situatia, primaria va propune un alt sistem de repartizare a costurilor care presupune renuntarea la aceste repartitoare si facturarea caldurii in functie de suprafata apartamentului. Asta ii va nemultumi pe bacauanii care inchideau caloriferele intr-o camera sau doua pentru a plati mai putin la caldura. Deocamdata, totul este la stadiul de idee, un proiect urmând sa fie redactat de specialistii de la CET si din primarie.
De cealalta parte, reprezentantii firmelor de repartitoare sustin ca se respecta normele de repartizare a consumului de energie, care prevad ca repartitoarele pot fi luate in calcul doar acolo unde 80 % din totalul apartamentelor bransate la CET sunt contorizate individual.
In jur de 15.000 de apartamente din cele peste 17.000 bransate la CET sunt dotate cu repartitoare. Locatarii au investit in aceste aparate de masura pentru a plati strict caldura consumata. Pentru foarte multe persoane cu venituri reduse, aparatele au insemnat o meoda de a face economie la caldura. Intoarcerea la plata dupa suprafata ar duce la egalizarea facturilor la caldura, indiferent de consum.
Singurii avantajati de schimbare ar fi locatarii din apartamentele aflate pe scari cu grad mare de debransare. In ciuda economiei la nivel de apartament, acestia sunt nevoiti sa suporte si costurile caldurii care se „plimba” pe tevile din apartamentele debransate.



Andreea Gavrila
Doina Mincu

“Distributia si incasarea pe condominiu nu mai poate fi facuta de societatile contractate acum de asociatii, pentru ca nu se mai respecta legea. Trebuie sa fie 80 la suta din consumatori racordati la CET pe scara blocului. Citirile nu mai sunt exacte si apar deformatii, consumuri care nu sunt cuantificate corect. Trecem la repartitia pe suprafata si voi veni in fata consiliului cu o propunere, dupa ce voi discuta cu specialistii. Daca gigacaloria va fi la jumatate din pretul la o centrala termica, pe noi ne intereseaza ca oamenii sa consume corect si nu sa se fure unii pe altii”.-  Romeo Stavarache, primar Bacau
“Nu mai sunt conditii legale de a utiliza repartitoarele de costuri. S-a ajuns la aceasta situatie din cauza numarului mare de debransari. Totusi, daca se va introduce repartitia pe suprafata, aceasta trebuie sa fie o solutie temporara, eventual de tranzitie, pâna la introducerea distributiei pe orizontala, care va da posibilitatea cetatenilor sa regleze caldura ca la centrala proprie. Astfel, pretul obtinut prin racordarea la sistemul centralizat va fi mai bun decât la o centrala proprie de apartament”. – Vasile Dragusanu, consilier local PDL

„Nu se fac ilegalitati. Daca pe o scara nu se mai indeplineste aceasta conditie, ca 80% din apartamentele bransate la CET sa aiba repartitoare, noi reziliem contractele cu toti consumatorii. Ma indoiesc de faptul ca locatarii vor renunta la repartitoare. In jur de 70 % din consumatorii nostri sunt multumiti de costurile caldurii contorizate. Apar si situatii deosebite, cu costuri foarte mari, dar numai acolo unde pe scara blocului au ramas foarte putine aparatmente bransate la CET. Nu stiu cum va convinge primaria niste persoane private sa renunte la contractele cu o firma privata.” – Irinel Savin, sef punct de lucru SC Elsaco

„In privinta repartitoarelor, parerile sunt impartite. Am o scara de bloc unde sunt costuri mari, un dezastru. Spun oamenii ca degeaba au repartitoare. Unde sunt multe apartamente la CET, sunt multumiti, fiindca au iesit bine. Avem in asociatie si scari necontorizate, unde se plateste caldura la suprafata apartamentului. Si aici unii sunt multumiti, altii, nu.”– Administrator Asociatia de proprietari 65

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri