Recomandare de la Avocatul Poporului după ce un copil din Agăș a murit, neglijat de părinți

    Avocatul Poporului solicită Primăriei Agăș, județul Bacău, să identifice, din timp, situațiile de risc în care se pot afla copiii din comunitate – Recomandare – urmare a unui deces al unui copil din Agăș, neglijat de părinți

    Avocatul Poporului a emis o Recomandare către Primăria comunei Agăș, județul Bacău, în care solicită edilului să ia, cu celeritate, toate măsurile legale în vederea identificării din timp a situațiilor de risc în care se pot afla copiii din comunitate. Administrației locale i se mai solicită să dispună măsurile ce se impun pentru o mai bună implicare a membrilor Consiliului Comunitar Consultativ în identificarea și soluționarea situațiilor concrete ale familiilor cu risc, la nivel local.

    Recomandarea este urmarea sesizării din oficiu și a unei anchete efectuate de către Avocatul Poporului, după apariția, în presă, a unui articol în care s-a relatat despre cazul unui copil în vârstă de 5 ani din comuna Agăș, județul Bacău, care a fost adus la Spitalul din Comănești în stare foarte gravă, cu anemie severă, iar în urma investigațiilor, medicii au decis că este necesară transferarea copilului la Spitalul de Urgență pentru Copii Sfânta Maria din Iași. Întrucât, în drumul spre Iași, starea pacientului s-a agravat, acesta a fost internat la Spitalul de Pediatrie din Bacău, unde, în ciuda eforturilor depuse de medici, a decedat.



    În acest caz, Avocatul Poporului a efectuat o anchetă la Primăria Agăș, în urma căreia a constatat, din documentele puse la dispoziție de către autoritatea locală, că familia copilului decedat nu a fost monitorizată continuu, vizitele la domiciliul familiei realizându-se la intervale mari de timp, în ciuda afirmațiilor contrare ale autorităților locale din Agăș. Avocatul Poporului a mai constatat, între altele, că minorul decedat nu a făcut obiectul unui plan de servicii, nu a fost monitorizat și nu au fost luate măsuri pentru respectarea dreptului la sănătate a acestuia, în ciuda sesizărilor medicului de familie.

    Direcția Generală pentru Asistență Socială și Protecția Copilului Bacău a fost sesizată, de către Primăria Agăș, abia după decesul copilului, în 8 februarie 2017. În urma sesizării, reprezentanții D.G.A.S.P.C. Bacău au întocmit un raport în care au concluzionat că familia nu a fost monitorizată de autoritatea locală, în dosarele copiilor neregăsindu-se acte și documente cu privire la serviciile ce ar fi trebuit să fie acordate familiei.

    Matei Vîrtosu
    Purtător de cuvânt
    AVOCATUL POPORULUI

    Abonați-vă la canalul Telegram Deșteptarea pentru a primi știri necenzurate de "standardele comunității"