18 aprilie 2024
EconomieRândurile pensionarilor se tot raresc

Rândurile pensionarilor se tot raresc

In cei trei ani si jumatate, de când Legea 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice se aplica, numarul pensionarilor din judetul Bacau a fost intr-o scadere continua, efect preconizat, de altfel, de catre fostii guvernanti care au emis actul normativ amintit.

Daca la 1 ianuarie 2011, in evidenta Casei Judetene de Pensii (CJP) Bacau erau 168.607 pensionari, acum sunt aproximativ 160.000. Asadar, in cei trei ani si jumatate rândurile pensionarilor s-au rarit cu peste 8.500 persoane. Numai in 2011-2012 numarul pensionarilor s-a redus cu 6.292 persoane, ceea ce a fost neasteptat de mult. In 2013 scaderea a fost de aproape 2.000 pensionari. Din 2008 incoace, in fiecare an numarul beneficiarilor de pensie agricola a scazut, in medie, cu nu mai putin de 1.500-2.000 persoane.

In decembrie 2008, in evidenta CJP Bacau erau 27.348 pensionari agricultori pentru ca la inceputul acestui an sa fie numai 17.567. Asadar, din 2008 incoace din rândurile acestor pensionari au disparut aproape 9.800 persoane. Daca se va merge in acest ritm, peste 8 ani s-ar putea sa nu mai avem niciun pensionar agricultor. Si aceasta deoarece locul celor decedati nu este luat de altii noi, pentru ca nu mai sunt persoane care au lucrat in agricultura inainte de 1990 si sa nu se fi pensionat.



Cum era de asteptat, ponderea in rândul acestei categorii de pensionari o detin femeile, ele reprezentând peste 85 la suta. In acelasi timp, insa, numarul contribuabililor la sistemul public de pensii a crescut la peste 125.000 fata de 119.000 in urma cu un an si jumatate. La inceputul lunii mai 2014 in judetul Bacau erau 108.460 persoane angajate la firme private, cu 2.959 mai multe decât au fost la 31 decembrie 2013. In consecinta si raportul pensionari/asigurati a cunoscut o evolutie pozitiva. Daca acum doi ani erau 1,4 pensionari la un asigurat acum raportul este de 1,3/1.

La nivel national, numarul total de pensionari este de 5,4 milioane, ponderea, de aproape 90%, fiind asigurata de cei de asigurari sociale de stat, diferenta revenind pensionarilor agricultori. Scaderea numarului de pensionari din evidentele oficiale poate fi pusa pe seama cresterii din ce in ce mai mult a vârstei de pensionare si a stagiului de cotizare. In plus, se stie ca exista o populatie cu un grad de îmbatrânire demografica peste media întregii populatii. In plus, sanatatea vârstnicilor este din ce in ce mai degradata, pe fondul saracirii accentuate a acestei categorii sociale.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri