20 aprilie 2024
EconomieRafinorii le-au scris demnitarilor din Guvern și din Parlament

Rafinorii le-au scris demnitarilor din Guvern și din Parlament

Sindicatul Rafinorul al salariaților societății Rafo, din Onești, le-a scris unor demnitari din Guvern, dar și din Parlamentul României, primul destinatar fiind chiar premierul Sorin Grindeanu, cărora le cere sprijin pentru o analiză urgentă a situației acestei întreprinderi, dar și pentru găsirea unor soluții de repunere a ei în funcțiune. Nu a fost omisă nici situația neverosimilă în care foștii și actualii salariați sunt încă lipsiți de drepturile lor salariale pe timp de un an.

„Timpul și anii au trecut și niciodată la Onești nu a venit o comisie guvernamentală pentru efectuarea unei analize, deși promisiuni au fost, iar Rafo și zona Onești sunt la un pas de colaps, cu excepția unei singure unități, Uzina Chimică (actualul Chimcomplex – n. n.)” – se arată în scrisoarea trimisă premierului Grindeanu, semnată de reprezentantul legal al salariaților, liderul sindicatului Rafinorul, Ion Marian.

Astfel, premierului i-a fost solicitată realizarea unei analize urgente și punctuale de către reprezentanții Guvernului (Ministerul Energiei, Ministerul Dezvoltării, Ministerul Justiției, Ministerul Finanțelor) asupra situației juridice, economice, tehnice și patrimoniale a societății Rafo și a unităților din zona industrială Borzești, pentru a se constata cure mai sunt șansele de reactivare a lor. De asemenea, s-a cerut prezentarea reală a acestor întreprinderi, prin ministerele Dezvoltării, Energiei și Externelor unor investitori externi, dar și găsirea unor căi legale de a-i forța pe actualii presupuși acționari (creditori majoritari) ai Rafo să inițieze un plan concret de reorganizare a rafinăriei sau, până la finalul perioadei de observație în care se află societatea (8 iunie 2017), să vândă pachetul majoritar de acțiuni respectând procedurile legale din România dacă ei nu pot susține financiar un plan de reorganizare.



Scrisori de la Sindicatul Rafinorul au primit și parlamentarii Lucian Șova, Gabriel Vlase, Miron Alexandru Smarandache, Dragoș Benea, Daniel Fenechiu, Constantin Avram, Ionel Paler, Ionel Floroiu și miniștrii Viorel Ilie și Olguța Vasilescu. Lor li se cere susținere pentru reactivarea întreprinderilor Platformei industriale Borzești pentru ca Guvernul să trimită în zonă o comisie de analiză și pentru promovarea zonei Onești pentru atragerea unor investitori adevărați. S-a cerut, însă, sprijin și pentru ca Ministerul Muncii „să scurteze termenul de analiză și verificare a dosarelor pentru accesarea Fondului de Garantare, singura soluție

Prin care cei 390 de salariati ai Rafo care nu și-au primit drepturile salariale pe parcursul anului 2016, din care 300 au ajuns șomeri, să intre în posesia unor resurse”.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri