Radu Beligan, pretextând (V)

0


CUVÂNT VIU, LITERA MOARTA. Piesa de teatru, se stie, este destinata spectacolului. Un colectiv de actori „citeste” pentru noi, spectatorii, textul care cu fiecare reprezentatie scenica dezvaluie alte si alte întelesuri. „Opera deschisa” a lui Umberto Eco are aici ilustrarea ecuatiei „câti spectatori, atâtea piese” si, mai departe, a relatiei „câte reprezentatii, atâtea sensuri”. Scriitorii vor sa-si vada creatiile dramatice în librarii, dar uita ca „un autor jucat câstiga mai curând girul notorietatii decât un autor tiparit. /…/ Diferenta între cuvântul scris si cuvântul rostit e fantastica”, subliniaza Beligan, citând vorbele unui dramaturg strain. „Exista cincizeci de moduri de a spune da si cinci sute de a spune nu, dar un singur mod de a le scrie” (L 190). Poate de aceea alfabetul e orientativ: prietenii cartii „Pretexte si subtexte” îi obiecteaza autorului ca nu arata „destula pietate celor douazeci si patru de litere ale alfabetului” (P 247). Între timp, numarul s-a modificat, dar nu aceasta are importanta.

AGONIA LIMBAJULUI? Nici în secolul trecut si nici acum nu admitem „apropiata moarte a cuvântului” (L 41). „A asasina verbul echivaleaza cu delictul de omucid/ere/” (idem). Oamenii de teatru sunt optimisti: „/…/ noi, cei care credem în cuvânt, sântem mai aproape de viitor decât cei care, speriati de uzura lui, îl condamna violent si îl reneaga în folosul cabaretului ori, în cazul cel mai bun, al pantomimei” (L 57).

ABSENTA ARTISTICǍ A CUVÂNTULUI. Probabil ca asa ar putea fi definita pantomima. Dintre instrumentele comunicarii nonverbale/paraverbale, pleoapele, adica „buzele ochilor” (Dante) sunt cele mai privilegiate: „Exista un alfabet scenic al pleoapelor cu verbele, interjectiile si adjectivele lui. /…/ În modul cum articulezi din pleoape, filtrezi debitul luminii, îi intensifici sau îi interzici vibratiile, diferentiezi si nuantezi. Un actor divulga misterele personajului si le reface neconsumate între o coborâre si o ridicare de pleoape” (L 210). În afara cuvântului, arta se centreaza asupra vazului (si auzului). Antologice sunt scenele de film interpretate de Ch. Chaplin sau, la noi, de Gr. Vasiliu-Birlic („Doua loturi”). Resurectia pantomimei s-a produs dupa 1945, când aceasta arta desprinsa din teatrul popular parea sortita disparitiei. Actorii reusesc, fara decoruri si fara recuzita, sa tina încordata atentia publicului, sa-l intereseze, sa-l amuze, sa-l emotioneze o seara întreaga” (P 15). A te folosi de cuvânt e un sacrilegiu, întrucât „natura actorului de teatru este viciata de un pacat originar: el a înfrânt interdictia divina si s-a împartasit din constiinta, din cuvânt… De aici si blestemul care-l urmareste de secole” (P 18).

VORBIND TACÂND. Marele dascal de teatru V. I. Popa le-a aratat studentilor „98 de posibilitati de a sugera o atitudine doar prin felul cum te asezi pe scaun”, iar alta data, în doua ore, „infinitele nuante care compun substanta tacerii” (P 24). Beligan e vrajit de jocul lui Toma Caragiu, pentru care „pâna si tacerea constituia în jocul lui «plinul» expresiv al sensului” (L 209). Vorbirea devine redundanta: „Cuvintele n-ar fi fost decât ilustrarea a ceea ce actorul spusese si în consecinta inerte, suparatoare” (idem). Rememorând scenele din arhiva Televiziunii, suntem de acord cu remarca privind jocul colegului sau mai tânar: îl frapa „maiestria cu care rasucea o propozitie studiindu-i fata si adâncul, raporturile exacte între înteles si subînteles”, pentru „ca uneori relatiile noastre cu un anume cuvânt nu sânt clare sau sânt consecinta unei stereotipii a spiritului” (idem).

Selectie si comentarii: Ioan Danila



Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

LĂSAȚI UN MESAJ