Radu Beligan, pretextând (II)

0


NUMELE. A stârnit discuţii neobişnuitul numelui de familie: „Unii sânt iritaţi fiindcă mă numesc aşa cum mă numesc” (P 244). Pe tatăl său îl chema Nicolae Adam Beligan, primul volum, din 1938, este semnat Radu N. Beligan, iar într-un interviu audio pe care mi l-a acordat în anii ’80, ne comunica mirarea că numele comunei natale, GALBENI, se regăseşte, prin anagramă, în numele său de familie: BELIGAN. „Coincidenţa merge mai departe – îmi spunea în biroul de director de teatru din Capitală. Soţia mea este de neam BELGIAN”, care e deja a treia ipostază a aceloraşi litere. (Aş mai fi sugerat o variantă de semnătură: G. ALBENI; în sudul ţării, lângă Videle şi Târgu-Cărbuneşti, sunt două localităţi cu numele Albeni.)

CEL MAI DELICAT INSTRUMENT DIN LUME nu poate fi decât actorul, mărturiseşte Ch. Chaplin într-un interviu din 1966. Fragilitatea vine din constituţia-i profesională: „Îl poţi distruge cu câteva cuvinte…” Este mottoul pe care l-a pus Radu Beligan la prima sa carte, din 1968.
FIZIOLOGIA ACTORULUI, ÎN CIFRE. Suntem dojeniţi că nu cunoaştem procesele din metabolismul prestaţiei unui actor pe scenă: „tensiunea arterială creşte cu 3-4 linii”, „formula leucocitară se schimbă”, deshidratarea are cotele de 2-3 litri după un spectacol, iar a-l juca pe Hamlet echivalează cu efortul unui alergător pe 10.000 de metri (L 70).

PRIVILEGII. Actorii sunt „cu toţii permanent în reprezentaţie” (L 115), pentru că oricare dintre ei „e cel mai uman dintre oameni” (L 189). Până la un punct însă: „Secretul unei cariere teatrale echilibrate e şi acela de a nu cădea în cursa pe care ţi-o întinde nostalgia şi de a încheia o alianţă cinstită cu anii” (L 107). Privilegiaţi sunt şi spectatorii: „Eu mă mărturisesc în primul rând publicului. Lui mă încredinţez” (L 208).

JOCUL, CA JOACǍ. „Un actor în turneu nu spune <>, ci <>” (P 81). „Anamaria se opreşte din joaca noastră şi mă priveşte cu sinceră admiraţie: ‘Tatu, ce bine ştii tu să te joci! Ca un copil!’” (P 153). „Astă-seară am jucat pentru ultima oară în această piesă. Acum cortina a căzut, e târziu şi sunt singur în decorul în care mi-am petrecut patru sute de seri. Pe scenă sunt obiecte, cuvinte şi gesturi care păstrează încă prezenţa personajului ce am fost şi, probabil, n-am să mai fiu niciodată. Iancovescu m-a făcut să înţeleg cel dintâi cât de tristă e o ‘dernieră’” (P 243).

ANALOGIE FAVORABILǍ THALIEI. Întrebat de un ziarist străin în ce măsură teatrul este ameninţat de cinematograf şi televiziune, răspunde „prompt: ‘În măsura în care conservele ameninţă alimentele proaspete!’” (L 18). După ce a revăzut filmul „O noapte furtunoasă” (premiera: 22 mart. 1943), în care a făcut un rol memorabil, nu a putut să nu exclame: „Ce stranie senzaţie să-ţi vezi tinereţea conservată într-o cutie de celuloid!” (L 36). Sunt şi câteva condiţii: teatrul trebuie să dovedească „identitatea omului cu el însuşi” (L 66), iar pentru actor, să fie acea „religie înrobitoare, cea mai tiranică şi cea mai dulce din lume…” (P 14). „Funcţia artei e să redea omului sensul pierdut al totalităţii sale” (L 106), de vreme ce cultura în general este „o luptă împotriva tuturor instinctelor: de dominaţie, de supunere, de rutină, de ignoranţă” (L 194).

PATRIA TEATRULUI. Emoţia clipei sosirii „în ţara în care a fost inventat teatrul”, Grecia, s-a estompat când s-a convins că în limba acestei ţări „xenos înseamnă s…t şi străin, şi oaspete” (P 96).



Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

LĂSAȚI UN MESAJ