Sunt lungi drumurile de prin estul judetului, ca de la un sat la altul parca mergi o vesnicie. Noroc de asfalt, ca acum e bun si nu-ti rupi masina in gropi, ca altadata. Cineva spunea ca, pe alocuri, parca vezi Obcinile Bucovinei, intr-atât de molcome sunt unduirile dealurilor, invaluite in paduri racoroase. De altfel, natura parca ar încerca sa compenseze cu frumusetea ei saracia pronuntata a zonei. Dealurile, vaile, padurile se îmbina într-un peisaj uimitor, prea putin remarcat de trecatori si cu atât mai putin de localnici, prea ocupati cu grijile traiului.
Spre Rachitoasa, la un moment dat, iti atrage atentia o placuta de pe marginea drumului, cu numele unei localitati: Magazia. Faci ochii roata in cautarea satului si vezi doar câteva case ascunse in vegetatie, la marginea soselei, si un pâlc de vreo 20 de case pitite sub o poala de deal, la vreo jumatate de kilometru de asfalt. Curiozitatea te impinge pe drumeagul de colb ce duce la catun si de la distanta observi cea mai impozanta cladire: scoala din mijlocul satucului, in jurul careia alearga o droaie de copii, pe atât de veseli si zglobii, pe cât de murdare de tarâna le sunt hainutele.
Te apropii si vezi ca, de fapt, scoala e o darapanatura, cu geamurile sparte, cu tencuiala cazuta, cu vegetatie ce razbate din interior. Asa cum Bacaul e locuit de bacauani, iar Onestiul de onesteni, asa poate ca si satul Magazia e locuit de magazioneri. Unul dintre ei apare la poarta, curios, când aude zgomot de masina. E o femeie mai tuciurie, la fel de tuciurie ca mai toti localnicii, fara sa fie insa tigani, ce sta in dosul unei porti, darapanata si ea. In spate se zareste casa, din chirpici, zugravita in albastru, cu nelipsita antena parabolica, tichie de margaritar peste toata saracia evidenta. „A fost scoala cândva, dar s-a desfiintat. Acum, copiii sunt dusi cu microbuzul la scoala. Despre numele de Magazia nu stiu prea multe, dar se spune ca aici a fost cândva un depozit al unui boier, de alimente sau de arme, si asa a ramas numele. Aici sunt vreo 40 de case, cu tot cu alea de la drum”, spune femeia, in timp ce o suna telefonul mobil.
Pleaca sa discute la telefon si in locul ei vine sotul. „Aici, saracia e la ea acasa. Traim din ajutoare sociale si din alocatiile copiilor. Au fost si vremuri mai bune, când aveam de lucru. Munceam in constructii si veneau sa ne ia cu microbuzul sa ne duca la Bacau. Dar acum s-a terminat. Nici copiii nostri mai mari nu au de munca, decât ca zilieri, pe ici, pe colo. Facem si agricultura, dar pe coasta nu prea se face cultura”, spune Gheorghe Caltea.
L-am lasat pe „magazionerul” Caltea uitându-se lung, din poarta, spre colbul lasat in urma de masina reporterului. Pe lânga el, droaia de copii zburda brownian. Doar e vacanta de vara si copiii nu au nici o grija. In restul satului, nici tipenie, toata lumea se ascunde de arsita.
CASETA
Numele catunului Magazia e un exemplu al talentului neaos taranesc. Iata si alte nume curioase, pitoresti ori amuzante culese de pe coclaurii judetului: Cocolia, Analoaga, Capu Dealului, Dupa Deal, Pe Deal, La Hotar, La Nuc, La Spori, La Coada Iazului, Bulau, Puschebea, Blanarita, rediu lui Bârsan, Râpa lui Voda, Coasta Mosului, La Oglinzi, Izvorul Puturos.
Are foto in folderul „Satul Magazia”, din 25 08
