24 aprilie 2024
ActualitatePutin: SUA au orchestrat criza din Ucraina, doar că, inițial, au stat...

Putin: SUA au orchestrat criza din Ucraina, doar că, inițial, au stat în umbră

Poziția adoptată de Washington în reglementarea crizei din Ucraina indică faptul că Statele Unite ale Americii au stat la originea crizei care afectează în prezent această țară, doar că la început au preferat să să rămână umbră, a declarat președintele rus Vladimir Putin, citat de RIA Novosti și RT.

‘Faptul că SUA se află acum în prim-plan în ceea ce privește rezolvarea crizei arată că ele sunt cele care au inițiat acest proces’, a indicat locatarul de la Kremlin, într-o întâlnire cu presa marți seara, după o reuniune a Consiliului economic superior eurasiatic (care a înlocuit organismul suprem al Uniunii vamale Rusia-Belarus-Kazahstan).

‘Într-o primă etapă, Statele Unite au preferat să rămână în umbră, iar interesele lor au coincis cu cele ale partenerilor europeni într-o anumită măsură, atunci când Uniunea Europeană a dorit să semneze un acord cu Ucraina în condiții care erau, cred eu, defavorabile Kievului’, a afirmat președintele rus, în finalul întrevederii avute cu președinții Belarus și Kazahstan, Aleksandr Lukașenko și Nursultan Nazarbaev.



Potrivit președintelui rus, fostul guvern ucrainean a încercat să se opune, dar comunitatea occidentală a pus în aplicare un alt scenariu, incluzând o lovitură de stat anticonstituțională și uzurparea puterii prin forță, fără să-și facă griji cu privire la eventualele consecințe.

În același context, liderul de la Kremlin a mai afirmat că un număr mare de ucraineni nu sunt de acord cu politica Occidentului în Ucraina, iar opiniile lor ar trebui luate în considerare.

Anterior, președintele rus a afirmat că în Ucraina nu există nici instructori ruși, nici forțe speciale sau trupe și a cerut Kievului să inițieze un dialog pe plan intern și să nu caute vinovați în afară.

Referitor la posibile măsuri de retorsiune la sancțiunile instituite de SUA și UE împotriva Moscovei, Vladimir Putin a declarat că nu vede necesitatea unor contramăsuri în acest moment, dar a avertizat cu privire la posibilele consecințe ale acestor acțiuni în privința prezenței companiilor occidentale în domenii-cheie ale economiei ruse.

‘Guvernul a propus câțiva pași de răspuns, dar eu cred că acest lucru nu este necesar. Dar, în cazul în care acțiuni de acest gen vor continua, cred va trebui să ne gândim cine și cum activează în sectoarele-cheie ale economiei ruse’, a afirmat Vladimir Putin, în contextul în care SUA și, ulterior, Uniunea Europeană au adoptat marți sancțiuni suplimentare împotriva unor oficiali și companii ruse pentru rolul Moscovei în criza ucraineană.

Marile orașe din sud-estul Ucrainei, între care Donețk, Harkov și Lugansk se confruntă din luna martie cu o mobilizare fără precedent a susținătorilor federalizării țării și contestă noile autorități proeuropene de la Kiev, cerând organizarea unor referendumuri cu privire la viitorul statut al regiunilor în care trăiesc, notează RIA Novosti.

La 15 aprilie, președintele ucrainean interimar Oleksandr Turcinov a lansat o ‘operațiune antiteroristă’ contra manifestanților implicând unități ale armatei regulate, amintește agenția de presă menționată.

AGERPRES

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri