Punct final in cel mai amplu proiect de spatii verzi din Bacau

8

A ajuns la final unul dintre cele mai importante proiecte realizate cu fonduri europene in municipiul Bacau. Este vorba despre proiectul intitulat „Creare si modernizare spatii verzi in municipiul Bacau”, prin care s-a dat un nou aspect tuturor spatiilor dintre blocurile aflate in zone cuprinse intre strada Letea, de-a lungul strazii Milcov, I.L.Caragiale, Vadul Bistritei, Mioritei, pâna la intersectia cu strada Energiei, la Podul Margineni. Practic, este vorba despre spatiile verzi adiacente „Centurii mici a Bacaului”, care include arterele modernizate de la Margineni pâna in Letea, in cadrul unui plan integrat de dezvoltare urbana.

„A fost un proiect usor la prima vedere, dar foarte greu de pregatit, fiindca a trebuit sa dovedim cu nu mai putin de 105 carti funciare statutul de terenuri publice pe care s-a intervenit. Initial, populatia a avut reactii negative, pentru ca au vazut ca le dispar cotetele si straturile dintre blocuri. Cele mai multe probleme au fost pe strada Mioritei. Insa, cu timpul, lumea s-a convins ca iese o treaba buna si atitudinea s-a schimbat, astfel ca s-a ajuns si la invidie din partea celor care nu erau inclusi in proiectul de modernizare. De aceea, cautam solutii de finantare pentru a extinde lucrarile”, a spus Leonard Padureanu, administratorul public al municipiului Bacau.

Lucrarile au doi ani garantie si oricând apar probleme in acest termen, constructorul (Asociatia SC Gironap Prod SA Onesti – SC Energobit SA Cluj Napoca) le va remedia, dupa cum a mentionat Mihaela Ionesi, responsabilul de proiect.

„Le multumesc celor care ne-au ajutat, mai ales ca a iesit un lucru bun. Lucrarile vor fi monitorizate cinci ani, iar intretinerea a intrat in atributiunile Directiei de Servicii Publice”, a mai spus Ionesi. Despre rezistenta cetatenilor in fata schimbarilor a vorbit si Ilie Birzu, fostul primar interimar al orasului.

„Am sperat la mai mult sprijin din partea presedintilor de asociatii de proprietari, de la care am sperat ca le vor explica oamenilor ca starea spatiilor verzi se va imbunatati. Insa multi dintre ei nu si-au facut treaba. Conflictele dintre autoritati si cetateni au fost insa mediate si aplanate, astfel ca s-a ajuns la o atitudine pozitiva, mai ales când s-au vazut rezultatele proiectului”, a spus Ilie Birzu.

Proiectul, demarat acum doi ani si a carui valoare finala a fost de 6,8 milioane de lei, din care 5,07 milioane bani nerambursabili, a prevazut refacerea si modernizarea aleilor pietonale, a vegetatiei, iluminatului public si mobilierului urban.

Proiectele cu bani europeni, inca in grafic

Fostul primar interimar Ilie Birzu a declarat ca, in acest moment, nu exista riscul sa se piarda nici un ban din fondurile europene alocate pentru mai multe proiecte care se deruleaza acum in Bacau.

„Am primit aprobare de la forurile europene sa prelungim perioada de finantare, astfel ca termenele de executie actuale, chiar daca au fost prelungite, pot fi respectate. Oricum, receptia pentru strada Stefan cel Mare se va face probabil saptamâna aceasta, la fel si la strada Milcov si intreaga Centura mica a Bacaului.

Chiar voi propune ca, in weekenduri, sa inchidem circulatia in centrul orasului, daca tot avem o artera modernizata care permite devierea traficului in afara zonelor centrale”, a spus Birzu. De asemenea, a fost prelungit termenul de executie a lucrarilor pe insula de agrement, care ar trebui sa fie gata pâna la finele anului.

Insula va deveni accesibila pentru public insa abia din vara lui 2018, când se spera sa fie gata si decolmatarea lacului, lucrare facuta cu bani de la Statul român.


Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

8 COMENTARII

    • Da-ti peste gura, nene, ca zona Aviatori din URA are cele mai frumoase spatii verzi, „nemodernizate”. Cine nu stie cum ar putea sa arate zonele verzi, sa mearga in acel cartier de blocuri vechi (fostul vasile roaita). Copaci mari, umbrosi, garduri vii, flori ingrijite de locatari, ici colo cate o bancuta…
      Doamne fereste sa vina lacustele astea sa taie tot, sa puna apoi un pic de gazon, alei langa alei de 2 metri latime, ici colo cate un puiet inlocuind copacii umbrosi care vor fi taiati. Ai grija ce-ti doresti!

  1. F frumos dar in 32de ani de cand locuiesc n-am vazut pe nimeni sa plimbe vreun caine acuma de dimineata pana seara vin de la 3-4blocuri distanta sa plimbe cainele si sa cace aleea spre bloc.cosurile de gunpi prost vpncepute si ai nevoie de sac care este lipsa si arunci pe alaturea, lampi solare montate sib umbra copacilor si de unde sa se incarca ca sa lumineze aleea? Milcov 110

  2. S-au taiat copaci care nu erau uscati, batrani, s-au taiat arbusti frumosi, au disparut garduri vii, au aparut in schimb lor alei late de sa se plimbe masina pe ele, banci langa banci, stalpi de iluminat care nu functioneaza si ici colo puieti de copacei, din care jumatate nu s-au prins, sunt deja uscati.
    Per total, mai mult spatiu verde s-a pierdut decat s-a castigat.Proiectul trebuia sa se denumeasca „Spatii gri in loc de verzi”.
    Bani cheltuiti degeaba, si praf in ochii prostiilor, ca de exemplu mult pomenitele cotete cu gaini si straturi de ceapa care ar fi fost, vezi doamne, inlocuite de flori si verdeta. Eu unul n-am vazut in tot Bacaul asa ceva in ultimii 20 de ani, iar in acele spatii modernizate” nici atat. Dar nah, ala era pretextul de „modernnizare”…

    • cine dracu e corect in calitate de receptie făcută sunteți nesimțiți toti suntem egali in drepturi dar politica actualei puteri vor reduce efectele
      ..

LĂSAȚI UN MESAJ