De vreo câtiva ani suntem sub asediul unei propagande subtile care vrea sa ne schimbe perceptia asupra spatiului german si a interactiunii acestuia cu istoria românilor.
Aceasta propaganda incearca sa ne convinga despre faptul ca noi, românii, am avea niste datorii morale fata de nemti, care ne-au civilizat si, pe care, in schimb, i-am fi tradat la 23 August. Pe cale de consecinta, deci, ar trebui sa ne simtim vinovati de tratamentul aplicat germanilor si sa ne platim datoriile morale.
Propaganda aceasta face parte din planul mai larg al Germaniei de redobândire a influentei in Europa. La inceput, alaturi de Franta, mai incoace de una singura, Germania incearca sa recucereasca, deocamdata pasnic, o influenta politica pe care s-o speculeze economic.
Economia bulgara depinde extrem de mult de investitiile germane, Serbia plateste si astazi deciziile de a se opune planurilor nemtesti in spatiul iugoslav iar Grecia tocmai s-a revoltat fata de austeritatea impusa de Berlin.
Spuneam, deci, ca ni se sugereaza ca actul de la 23 August ar fi fost o tradare fata de aliatii germani; cei care sustin acest lucru uita ca si Italia dar si Finlanda au procedat la fel inaintea noastra; nu vedem pe nimeni care sa stigmatizeze aceste tari pentru “tradarile” acestea.
Mai exista unii care incearca sa ne convinga ca, spre deosebire de rusi, care jefuiau si violau, in vremea ocupatiei, nemtii au fost niste domni, care nu suteau gaina din hambar, ci o cumparau cinstit.
E posibil ca nemtii sa fi cumparat produsele in vremea cât ne erau aliati; pentru comportamentul germanilor pe vremea cât ne-au fost ocupanti recomand a se citi cartea “707 zile sub cultura pumnului german”, scrisa de Vergiliu N. Draghiceanu, care a documentat jaful realizat de trupele de ocupatie in Primul Razboi Mondial. Cartea a aparut in 1920 si a fost, recent, republicata.
