Publicistica editoriala

0


Într-un mesaj trimis in toamna lui 2014 gazetarului si istoricului literar/cultural Ion N. Oprea, exclamam fara rezerve: „Sunteti unic!“ Ma gândisem la suita de carti pe care – precum un nou mecena – ni le pune la dispozitie, nu înainte de a ne invita sa colaboram la alcatuirea lor. Una dintre acestea poarta titlul „Dorul de-acasa“ si cuprinde texte semnate de membrii unui inedit cenaclu prin corespondenta. Aici zic eu ca se afla unicitatea lui INO, cum îi zic apropiatii: ca un veritabil coordonator, gândeste o tema, o propune prietenilor din tara, iar acestia îi trimit textele-raspuns la provocarea lansata. Nu exista restrictii în privinta dimensiunilor si nici a formei de prezentare, asa ca am citit între aceleasi coperte eseuri, amintiri, proza, poezie, ministudii filologice etc. de la câteva rânduri la câteva pagini. Pentru a nu ramâne dator, din când in când aduna productiile gazetaresti într-un volum, asa cum s-a întâmplat în iunie 2015, când la Editura PIM a scos manunchiul de comentarii „Borna sufletului“.

Ion N. Oprea este, ca formatie, jurist, dar ceea ce a tiparit pâna acum ni-l arata ca pe un autentic publicist, mai precis ca pe un polivalent al scrisului. Sub semnatura lui ajung la noi cronici ale unor evenimente stiintifice ori culturale, recenzii, cu un cuvânt comentarii, alcatuite cu rigoare si convingator, dovada ca a avut vointa de a sta pâna la sfârsitul acelui eveniment si, respectiv, de a citi în totalitate cartea pe care o prezinta.

Cu un interes special i-am parcurs textele cu subiecte lingvistice, constatând ca le-a tratat cu interesul aparatorului limbii române si ca astfel s-a aliat cu autorii, chiar si peste veacuri, în campania de cunoastere si protectie a normelor de exprimare orala si scrisa. Acestea au istoria lor, asa ca ieseanul da atentie unui eveniment editorial: tiparirea, dupa 90 de ani de la prima editie, a monumentalei lucrari „Originea românilor“, de Alexandru Philippide. Din continut, reia întrebari mai mult sau mai putin retorice:

„Cât de departe ajunsese romanizarea Peninsulei Balcanice?“ si „Ce putea sti Petru Maior despre asa ceva?“ sau, mai clar, „Când a încetat de a trai limba comuna latina?“ si „Ce neamuri de oameni se vor fi ascunzând sub numele nehotarâte, pe care nu le putem constata ca illyro-panone, ca thrace sau celte?“ Ion N. Oprea arunca manusa specialistilor de azi, raspunsurile trebuind sa fie gasite „tot de catedrele universitare“. Cuvintele din substratul limbii române, unele doar presupuse a fi dacice, asezate în vers de George Munteanu Dinizvor, îi dicteaza lui INO o etichetare de critic literar experimentat: cartea „Pururea“ este „un imn al cuvintelor stramosesti, al protosimbolurilor de comunicare verbala, transmise din tata în fiu…“ De altfel Ion N. Oprea este autorul unui volum de sine statator, „Dacii la ei acasa“, „un îndemn a ne documenta despre munca istoricilor“, într-un moment când românii risca sa-si compromita „identitatea, lucru pe care nu l-au facut dacii în timpuri mai vitrege“.

Foarte aproape de noi, ni-l aduce în prim-plan pe un alt gazetar pur-sânge, Dumitru V. Marin, care la o întâlnire cu elevii Colegiului National „Gh. Vranceanu“ din Bacau i-a/ne-a atentionat ca de 25 de ani limba româna este supusa unui bombardament de influente straine“. Zicem si noi odata cu Ion N. Oprea ca limba nationala „trebuie cu grija si responsabilitate promovata“.



Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

LĂSAȚI UN MESAJ