20 aprilie 2024
ActualitatePublicatia Consiliului Local, folosita de Stavarache in reglari de conturi: Obsesie "tratata"...

Publicatia Consiliului Local, folosita de Stavarache in reglari de conturi: Obsesie “tratata” cu bani publici

Stavarache continua, in maniera personala, conflictul cu actionariatul SC Transport Public. Dupa ce s-a opus timp de mai multe luni acordarii de subventii pentru pensionarii Bacaului, respingand oferta inaintata de transportator, primarul si-a dat in petec in paginile publicatiei Mesagerul. Aceasta este editata – din banii bacauanilor – de catre Consiliul Local (CL). Conducerea companiei de transport in comun e facuta cu ou si cu otet in ultimul numar al ziarului. Asta, dupa ce, la inceputul lui ianuarie, actionariatul firmei a decis sa mentina in primul trimestru al anului facilitatile la transport de care se bucurau aproximativ 16.000 de persoane defavorizate. Desi editata de catre forul ce ii reuneste pe alesii bacauanilor, Mesagerul a fost folosit cu regularitate de catre Stavarache in diverse reglari de conturi mediatice.

aUn activist cu propaganda”

Consilierii din opozitie s-au declarat revoltati de maniera in care edilul sef a inteles sa foloseasca, in nume personal, o publicatie editata de CL din banii contribuabililor. Acestia au catalogat demersul primarului drept unul de sorginte “comunista”. Nicu Zaharia (PSD) a declarat ca prin actiunea sa “Stavarache a demonstrat ca nu a reusit sa-si depaseasca conditia de activist cu propaganda in fabrica de avioane din Bacau”. Zaharia a mai precizat ca la urmatoarea sedinta a CL va propune ca in paginile viitoarelor numere din “Mesagerul” sa se regaseasca si proiectele consilierilor din opozitie. “Primarul nu e singur. Exista un Consiliu Local ce editeaza aceasta publicatie. Voi propune in sedintele urmatoare ca in ziar sa se regaseasca si proiectele consilierilor din opozitie. Suntem mai rau ca pe vremea propagandei orchestrate de partidul comunist”, a afirmat Zaharia.



De cealalta parte, Constantin Draganuta, seful pedelistilor din CL, a declarat pentru cotidianul Desteptarea ca – in mainile primarului – Mesagerul a devenit “a doua Scanteia”. Democrat-liberalul a criticat abordarea obtuza a actualului edil, sugerand ca opozitia este inexistenta in paginile publicatiei. “Parca am fi pe vremea lui Ceausescu. Mesagerul e a doua Scanteia, poate chiar mai rau. Sa nu uitam ca se cheltuiesc bani cu tiparirea acestui ziar. Proiectele opozitiei nu sunt prezentate niciodata. In loc sa deszapezeasca Bacaul cum trebuie, in loc sa se ocupe de strazile distruse, Stavarache risipeste banii bacauanilor in conflicte personale. Nici nu sunt atatea case in Bacau, cate numere sunt tiparite in fiecare luna”, a declarat Draganuta.

Afacere liberala pe banii bacauanilor

De-a lungul timpului, de editarea, tiparirea si distributia publicatiei “Mesagerul” s-au ocupat mai multe societati detinute de oameni aflati in anturajul lui Stavarache. Conform unui tabel privind achizitiile publice din 2007 – publicat pe situl internet al municipalitatii – tiparirea ziarului a fost incredintata firmei Alimcop SRL, in timp ce de distributie s-a ocupat firma Clariant. Pentru tiparire, Alimcop a primit in acel an suma de 1,14 miliarde lei vechi. Firma este una “minune”. Conform bilantului din 2008, Alimcop a realizat o cifra de afaceri de aproximativ 1 milion de dolari fara a avea vreun angajat (!). Profitul inregistrat in acelasi an a fost de 1,18 miliarde lei vechi. In 2006, tot fara angajati, Alimcop a realizat o cifra de afaceri de 500.000 de euro si un profit de 900 milioane lei vechi. Firma si-a suspendat activitatea in 2009. Conform actelor de la Registrul Comertului, societatea e detinuta de un oarecare Costel Petriuc.

[ad#stire] Clariant este firma consilierului local Mihai Sustac (PNL), om de casa al lui Stavarache. Numai in 2007 Clariant a primit de la municipalitate 500 de milioane lei vechi pentru distribuirea publicatiei. Mai mult, pentru serviciile aduse primarului, Sustac a fost numit administrator al societatii Art Bacau. Aceasta apartine CL si are drept scop administrarea activitatii Teatrului de Vara. Conform bilantului, firma lui Sustac a iesit pe zero in 2008. In 2007, Clariant a realizat un profit frumusel: peste 900 de milioane lei vechi. An in care a primit si “ciubucul” de la municipalitate.

Lucian Bogdanel

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri