25 aprilie 2024
ActualitatePSD vrea ca banii de la fotbal sa mearga la pretul apei

PSD vrea ca banii de la fotbal sa mearga la pretul apei

O noua scumpire a apei este iminenta in municipiul Bacau, cu un procent de circa 15-17%, in fapt o ajustare cu indicele de inflatie din ultimii trei ani. O cerere in acest sens a fost depusa de Compania Regionala de Apa (CRAB) la Asociatia de Dezvoltare Intercomunitara Bacau (ADIB) inca din luna mai 2014, dar pâna acum nu a fost aprobata.

Directorul CRAB, Razvan Gaina, a anuntat ca ADIB se reuneste luna viitoare intr-o sedinta unde spera sa primeasca aprobarea. Scumpirea ar urma sa se faca in conformitate cu prevederile contractului semnat cu Banca Europeana de Reconstructie si Dezvoltare (BERD), de unde s-au obtinut fondurile pentru modernizarea retelelor de apa.

Deputatul PSD Cosmin Necula a organizat joi o conferinta de presa pe aceasta problema si a precizat ca majorarea ar duce pretul apei de la 6,66 lei/mc, cât este in prezent, la 7,64 lei/mc. Astfel, populatia municipiului ar urma sa scoata din buzunare in plus câte 1,5 miliarde de lei/luna.



„Nu contestam prevederile contractului cu BERD, dar punctul nostru de vedere este ca nu populatia trebuie sa suporte aceasta majorare de pret. Credem ca cea mai buna solutie este sa gasim o sursa bugetara, iar in acest sens, dorim diminuarea fondurilor alocate catre echipele de fotbal seniori, niste echipe de mercenari, sustinute prin alocari bugetare, si care nu aduc nici un beneficiu bacauanilor”, spune deputatul Necula.

Acesta a mai precizat ca nu este impotriva sportului, dar crede ca banii de la bugetul local ar trebui sa sustina doar sportul de masa, de copii si tineret si nu echipe care nu aduc beneficii cetatenilor. Deputatul Cosmin Necula ar vrea ca rezolvarea problemei privind sustinerea cresterii de pret a apei sa se rezolve pâna la aprobarea bugetului local, aflat acum in stadiu de elaborare.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri