PSD Bacău: „Sorin Grindeanu și Victor Ponta nu reprezintă partidul în tentativa de preluare prin forță a puterii executive a statului”

0

Organizația PSD Bacău s-a poziționat, alături de marea majoritate a organizațiilor județene ale partidului de partea lui Liviu Dragnea și condamnă „lovitura de stat” de la Palatul Victoria.

„Toate organizațiile PSD din țară au votat o Declarație comună prin care se desolidarizează de lovitura de stat de la Palatul Victoria. Excepție fac doar două filiale, cea din Timiș, președinte Sorin Grindeanu, și cea din Caraș-Severin, pentru că nu s-au întrunit, încă, în forurile de conducere, pentru a lua o decizie, deoarece președintele Ioan Mocioalcă nu a fost in județ”, se precizează în comunicatul citat.

Potrivit sursei citate, majoritatea covârșitoare a filialelor PSD condamnă categoric tentativa ilegală și neconstituțională a celor doi foști membri ai partidului, Sorin Grindeanu și Victor Ponta, de a prelua puterea executivă a statului român.

”În toate aceste acțiuni ilegale, cei doi nu reprezintă Partidul Social Democrat și nu au niciun drept să angajeze numele partidului într-un asemenea demers care contravine grav tuturor principiilor democratice și constituționale. Niciun for de conducere statutar al partidului nu i-a mandatat să întreprindă vreuna dintre aceste acțiuni ilegale, ceea ce înseamnă că cei doi acționează strict în nume propriu, având întreaga răspundere, de orice natură, pentru faptele lor”, se mai arată în comunicatul PSD.

Documentul este asumat de organizațiile din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Brăila, Buzău, Călărași, Cluj, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Ilfov și PSD București, PSD Maramureș, PSD Mehedinți, PSD Mureș, PSD Neamț, PSD Olt, PSD Prahova, PSD Satu Mare, PSD Sălaj, PSD Sibiu, PSD Suceava, PSD Teleorman, PSD Tulcea, PSD Vaslui, PSD Vâlcea și PSD Vrancea.

loading...

Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

LĂSAȚI UN MESAJ