PSD a strâns semnaturile necesare pentru injumatatirea taxei de salubritate

14


Presedintele organizatiei municipale Bacau a Partidului Social Democrat, deputatul Cosmin Necula, a anuntat miercuri, 23 decembrie, intr-o conferinta de presa, ca s-a facut un prima pas pentru reducerea la jumatate a taxei de salubritate, fata de cuantumul stabilit de Consiliul Local in 2014.

Este vorba despre strângerea a 9.700 de semnaturi de la cetateni ai municipiului Bacau, necesare pentru promovarea unui proiect de hotarâre referitor la amintita reducere, proiect ce ar urma astfel sa intre in dezbaterea legislativului local. Initiativa scaderii taxei apartine deputatului Necula si PSD, si ar urma sa duca acest cuantum la 60 de lei pe unitate locativa. De amintit ca zilele trecute, Consiliul Local a decis ca, din 2016, taxa sa fie platita pe persoana, adica 6 lei/persoana fizica/luna si 10 lei/persoana juridica/luna, ceea ce in opinia deputatului Necula inseamna o crestere a cheltuielilor cu salubritatea.

Tot miercuri, 23 decembrie, reprezentantii PSD au depus la Consiliul Local listele de semnaturi. „Insa de acum doua saptamâni am depus si o solicitare sa fim prezenti la sedinta de consiliu in care se va dezbate proiectul nostru, pentru a ne prezenta ratiunile pe baza carora a fost intocmit, insa nu am primit deocamdata niciun raspuns”, a spus deputatul Necula.

Liderul PSD Bacau a discutat in aceeasi conferinta de presa si despre cele 10 milioane de euro care, prin decizie a Consiliului Local, s-au transformat din finantare europeana in creanta la bugetul local, fiindca fondurile europene pentru mai multe proiecte nu au fost cheltuite la termen. Astfel, banii europeni s-au pierdut, iar proiecte precum modernizarea Insulei de agrement si a strazii Milcov, trebuie continuate din bani locali.

„Vorbim deocamdata despre o pierdere de 10 milioane de euro din cele 55 de milioane, cât este bugetul de investitii al orasului pentru 2016. Este, practic, o gaura in buget, care sunt convins ca se va mari, fiindca si alte proiecte au probleme. Am putea vorbi chiar despre dublarea acestei pierderi”, a mai spus deputatul PSD.



Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

14 COMENTARII

    • Mi se pare de bun simt ce a facut ,,nea Necula”.Pana acum,este cel mai activ deputat de Bacau din 90 incoace.Inainte sa comentezi,mai bine informeaza-te prietene….15 legi promulgate.Luchian si-a dat pamant pe strada Soimului in calitate de viceprimar unde are ditamai cladire de 3 etaje….RESPECT COSMIN NECULA!

  1. Dupa luna iulie 2016 nu mai auzim de el, ca si seful lui, V. Ponta. :)) Si se va intoarce in toamna cand va cere un nou vot, pentru parlamentul Romaniei. Atunci cu alta strategie.

    Dar sa vedem ce avem noi aici – Cosmin Necula (PSD), membru, este deputat de Bacău, în Colegiul uninominal 2. A ajuns președintele PSD Bacău. Se numără printre deputații care au votat modificările Codului penal din „marțea neagră” prin care parlamentarii au căutat să își confere ceea ce a primit numele de „super-imunitate” și se scoteau de sub acțiunea DNA și ANI. sursa puterea.ro

  2. Gata, ia lasat cu spume la gura pe hotii penelisti de Bacau. Sa vezi ce comentarii vor lasa porcii penelisti, aici.
    Bravo, mai Necula, da-le peste nas porcilor astora, altfel ii scoatem noi in suturi din oras si ii trimitem la groapa de gunoi. Jos palaria!!!

  3. Populisme ieftine marca PSD. Dublati taxa da faceti naibii curat in oras ca e plin de praf si noroi. Renunati la maturoaiele alea de Eviu Mediu si treceti in sec 21.

  4. Dl Necula, dv cunoasteti faptul ca acest proiect nu este realizabil, dar mizati in continuare pe manipularea cetateanului. Nici nu vreau sa-mi imaginez cu ce fel de proiecte populiste o sa va prezentati. Dv dl deputat, nu va este rusine sa ne mintiti?

  5. Felicitări Cosmin Necula. Pana în momentul actual în Bacău nu a mai fost nimeni care sa facă asa ceva. Restul sunt vorbe și răutăți, provenite din neputinta.

    • Adi – „Felicitări Cosmin Necula. Pana în momentul actual în Bacău nu a mai fost nimeni care sa facă asa ceva. Restul sunt vorbe și răutăți, provenite din neputinta.”

      :)) Da, restul sunt rautati….si neputinta din partea domniei sale. Asa e Adi, e rautate cand a spus cineva mai sus ca dl. Necula a fost si cred ca mai este membru din comisia juridica a Camerei Deputaților care a ţinut partea parlamentarilor infractori. Undeva ai dreptate, Necula este singurul bacauan din acea comisie. Daaaa…numai rautate in jur. Fereasca Dumnezeu ca numai rautate in jur…

LĂSAȚI UN MESAJ