Protest sporadic la Rafo

0


Circa 50 dintre salariatii care mai lucreaza efectiv in rafinaria din Onesti (364 de toti) au protestat joi dimineata (1 septembrie) in fata pavilionului administrativ al societatii Rafo.

Nemultumirea lor este deja cunoscuta: neachitarea drepturilor salariale de mai bine de opt luni. Protestul fusese anuntat de toti salariatii rafinariei, marea lor majoritate fiind acasa in somaj tehnic. Ei au amenintat, zilele trecute, ca de la 1 septembrie vor sta permanent in fata birourilor administratiei si isi vor cere drepturile.

Actiunea a fost declansata, insa, numai de lucratori aflati deja in intreprindere, care au avut o prima discutie cu liderul sindicatului Rafinorul, Ion Marian, in care si-au manifestat neincrederea in toate promisiunile facute de actionarii majoritari si au cerut sa stea de vorba cu un reprezentant al administratorilor.

Acesta a fost Igor Rohlin, membru al Consiliului de Administratie (CA), care a aratat ca nu are nicio informatie de la actionarul majoritar in legatura cu plata salariilor restante. In schimb, le-a transmis ordinul presedintelui CA, Miroslav Dermendjiev, prin care salariatii erau trimisi la locurile de munca, altfel vor suporta consecintele.

Discutiile au durat circa doua ore. Igor Rolhlin a opinat ca pâna pe 10 sau 15 septembrie este asteptata o hotarâre a actionarului majoritar, Daniel Goldenberg, presedintele companiei Resulp-4-You, din Belgia. Daca pâna atunci nu va aparea nicio solutie, Rafo va intra in faliment.

Activele rafinariei se afla in continuare sub sechestrul cerut de ANAF, deci nimic de acolo nu ar putea fi vândut pentru bani de salarii.

In plus, pentru salariatii in somaj tehnic, s-a decis ca perioada acestuia sa fie prelungita pâna pe 15 septembrie.

Salariatii au deschis, in problema drepturilor salariale, si o actiune la Tribunalul Bacau, de unde este asteptat primul termen de judecata, iar Inspectoratul Teritorial pentru Munca a fost si el sesizat cu situatia de la Rafo.



Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

LĂSAȚI UN MESAJ