Nu mai este mult pâna la alegerile prezidentiale, dar niciun partid, nicio alianta – “structuri mafiote”, cum le spune angelicul V. Catarama – nu si-au desemnat candidatul.
Armiile politice sunt interesate mai ales in a-i divulga pe cei care sunt (mai) hoti, (mai) escroci, (mai) de râsul curcilor – din tabara adversa, evident – decât in a-i desemna pe inteleptii care ar putea sa conduca tara.
Anticul Platon zicea ca atâta vreme cât filosofii nu vor fi conducatori si conducatorii filosofi, atâta vreme nu se va pune capat nenorocirilor in viata de stat si in viata omeneasca, indeobste. Pentru el, filosofii erau intruchiparea intelepciunii. Gândul lui Platon ramâne, desigur, un vis.
Atitudinea politicienilor nostri, interesati doar de haituirea reciproca, imi aminteste de o istorioara interesanta care-l are ca personaj principal pe Nae Ionescu, filosof profund si politician controversat.
Aflat la Berlin, la o agapa, dupa sustinerea tezei de doctorat, acesta a fost intrebat de sotia unuia dintre vestitii profesori din comisia de doctorat ce fel de neam sunt românii pe care el i-a reprezentat cu atâta stralucire in fata comisiei.
Intre altele, Nae Ionescu a raspuns cam asa: “Distinsa doamna, dupa cum stiti, in toate tarile din lume, inclusiv in Germania, exista un personaj numit «inteleptul satului». Acesta este, de fapt, o institutie. Ei bine, in satele românesti nu exista asa ceva. Nu exista o persoana pe care ceilalti s-o recunoasca si s-o cinsteasca grozav, ca pe inteleptul satului. In schimb, exista in toate satele românesti unul pe care toti il stiu ca pe «prostul satului»”.
Cam asa stau lucrurile acum si la nivel national. Nu spun ca se incearca gasirea prostului ideal al tarii, dar observ ca nimeni nu pare a fi interesat, dupa cum spuneam, de desemnarea unui candidat intelept, competent, sa zicem, ca sa nu exageram asezând accentul pe virtutea intelepciunii.
Mai curând mi se pare ca toti cauta un posibil candidat cam saracut cu duhul, fara coloana vertebrala, o marioneta pe care ar putea-o manipula simplu. Victor Ponta, de pilda, pare c-ar dori sa ramâna prim-ministru, dar inca n-a gasit papusa aceea ideala rupta din trupa cuplului Vasilache si Marioara, pe care ar putea-o mânui dupa pohta inimii.
De cealalta parte, Traian Basescu, omul caruia i s-a insurubat in creier visul de a deveni (si) prim-ministru, cauta un spirit mai umil chiar si decât Boc: un sclav al subalternului. In lumea noastra politica e simplu de gasit si asa ceva.
