18 aprilie 2024
ActualitateProstiti cu premii de fidelitate

Prostiti cu premii de fidelitate

Falsii angajati ai Romtelecom continua sa-i pacaleasca usor pe bacauanii naivi, dispusi sa piarda sume importante de bani pe simple promisiuni. Doi inculpati acuzati de complicitate la inselaciuni de acest gen au fost recent condamnati definitiv, insa autorii sunt liberi sa faca noi victime pentru ca anchetatorii nu i-au gasit inca.

Parchetul de pe lânga Judecatoria Bacau i-a trimis in judecata, anul trecut, pe C.C. si D.I.C., acuzati de complicitate la înselaciune. Prin acelasi rechizitoriu s-a dispus disjungerea cauzei fata de autorii infractiunilor care nu au fost identificati nici dupa trei ani de la primirea plângerilor de la cei pagubiti. 34.001 lei este suma cu care a fost inselat P.N., in 2012. Un simplu apel telefonic, primit de la o persoana necunoscuta, l-a convins sa vireze acesti bani fara nicio teama. I se promitea un premiu.

“Cu ocazia audierii sale de catre organele de cercetare penala, persoana vatamata a aratat ca, în data de 21.05.2012, în jurul amiezii, a fost sunata pe telefonul fix de o persoana de sex masculin care s-a prezentat sub numele T.A., în calitate de reprezentant al Romtelecom Bucuresti, si i-a adus la cunostinta ca este beneficiara unui premiu în valoare de 50.000 euro din partea acestei societati, ca urmare a faptului ca a fost un client fidel. Aceasta persoana i-a spus ca, pentru a intra în posesia premiului, trebuie sa depuna la oficiul postal o suma de bani pentru a achita impozitul aferent premiului.



În aceste conditii, în datele de 21 si 22.05.2012, persoana vatamata a depus în mai multe rânduri sume de bani pe numele a doua persoane indicate la telefon de persoana în cauza, respectiv pe numele inculpatilor C.C. (sumele de 981,56 lei si 2.639,60 lei) si D.I.C. (sumele de 2.033 lei, 8.604,50 lei de doua ori, 7.088 lei si 4.055 lei). Desi persoana vatamata a efectuat platile solicitate, premiul promis nu i-a fost niciodata înmânat”, spun anchetatorii. In acelasi mod a fost pacalit si B.E.P., caruia i s-a promis, in februarie 2012, un premiu de 50.000 euro. Conditia impusa de presupusul angajat al Romtelecom Bucuresti, pentru a intra in posesia premiului, a fost aceea de plati impozitul aferent, platile urmând sa fie facute pe numele inculpatei C.C. Pagubitul s-a conformat si a depus, prin mandat postal, suma de 750 lei, în doua rânduri, si apoi 1.150 lei. Cei doi inculpati nu au fost gasiti, in faza de urmarire penala. Doar C.C.

s-a prezentat la un singur termen, in instanta, si a declarat ca nu este vinovata. Aceasta a sustinut ca a ridicat sumele de bani la solicitarea unui detinut din Penitenciarul Giurgiu. Al doilea inculpat nu s-a prezentat la niciun termen de judecata.

La inceputul acestui an, Judecatoria Bacau a condamnat-o pe C.C. la 3 ani si 6 luni închisoare, iar pe D.I.C., la 3 ani închisoare, ambii cu suspendare. De asemenea, instanta i-a obligat pe cei doi la plata prejudiciilor cauzate. La Curtea de Apel, sentinta s-a modificat pentru unul din infractori, dupa ce Parchetul Judecatoriei a aratat ca nu este legala modalitatea de executare a pedepsei cu suspendare. Instanta de apel a constatat ca, in cazul inculpatei C.C., s-a aplicat gresit masura suspendarii, in conditiile in care cuantumul pedepsei rezultante este de 3 ani si 6 luni. A fost luat in calcul si faptul ca inculpata s-a sustras de la urmarirea penala, iar in cursul judecatii, in prima instanta, s-a prezentat la un singur termen. In cazul ei, Curtea de Apel a decis o pedeapsa cu executare, de 2 ani închisoare.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri