Frumosi, demni, pusi la patru ace, dar mai ales fericiti ca se revad dupa inca zece ani, adica la 50 de ani de când au plecat definitiv din scoala in care au invatat, Liceul „Spiru Haret”, din Moinesti, fostii elevi ai Promotiei 1965 s-au reintors in banci. Ziua aleasa de ei pentru revederea jubiliara incepuse mohorât, cu plafon de nori, cu perdele de ploaie peste dealurile si muntii din jur. Ca un facut, de cum a inceput sa se umple curtea liceului de oameni a iesit soarele. Poate pentru ca era atât de mult soare in sufletele tuturor.
Soneria electrica a liceului „Spiru Haret” a ramas, sâmbata, 23 mai, un obiect mut. Doi dintre fostii absolventi au avut grija sa aduca de acasa clopotei, cu care au dat, ca pe vremuri, semnalul de intrare in clasa. Toti au pasit pragul clasei cu inima strânsa. De emotie. N-o spuneau explicit, dar se citea in ochii lor. Sala, acum mult diferita, moderna, eleganta, s-a luminat de ghioceii din parul barbatilor, s-a animat de fostii elevi a nu mai putin de patru clase ale Promotiei 1965. Au luat loc in banci. La catedra, martiali, dar la fel de frumosi si de demni ca elevii din fata lor si la fel de emotionati, s-au asezat profesorii: Adriana Cazanel, directoarea in exercitiu a liceului, Gheorghe Mihai, Elena Bejan, Ioan Agrigoroie, Gheorghe Grecu si Paula Bostan. Impreuna au cântat, ca acum o jumatate de secol, imnul academic „De Brevitate Vitae” (cunoscut popular ca „Gaudeamus igitur”) si au pastrat un moment de reculegere pentru colegii lor trecuti in Eternitate.
Mult mai tânara, un om al vremurilor de astazi, Adriana Cazanel a deschis ceremonia revederii si a prezentat liceul pe care il conduce, cu realizarile lui, cu proiectele in derulare, liceu care are doar cu zece ani mai mult decât promotia de elevi reuniti dupa 50 de ani. „Liceul a ramas la fel de bun ca in anii in care dumneavoastra ati absolvit – a spus directoarea. Procentul de promovabilitate la bacalaureat este de 87 – 90%. Noi ne straduim sa urmam exemplul profesorilor dumneavoastra, care au fost dascali extraordinari, si sa transmitem colegilor mai tineri acest exemplu.”
Momentul culminant al revederii a fost, evident, cel in care a inceput strigarea cataloagelor. Desi majoritatea fostilor elevi s-au mai revazut si acum 10 sau 20 sau 30 de ani, când au raspuns, pe rând, „prezent” au facut-o cu aceeasi mare emotie. Sunt, acum, oameni cu mare experienta, incercati in fel si chip de viata, cu mult mai multe realizari si cu la fel de multe vise. Au copii si nepoti de care sunt tare mândri, au infruntat incercari teribile, au construit ceva pentru a ramâne urmasilor, dar mai intâi si-au construit o viata frumoasa. Unii au mai scapat câte o lacrima, au povestit despre ei cu vocea tremurânda, dar i-am vazut, pe toti, ca oameni puternici, dintr-o generatie mândra si demna.
Moderatorul ceremoniei, Vlad Marin (Marinica), militaros cum ii este felul, a tinut strâns frâul discutiilor si chiar si-a surprins colegii si profesorii recitând o poezie si doua epigrame „productii proprii” dedicate special revederii jubiliare. Apoi le-a readus aminte tuturor cum aratau, fiecare, in anii de liceu, in fotografiile de atunci – erau atât de tineri, frumosi, inteligenti, increzatori in viitor. Pentru ca asa este tineretea.
Simbolic, dar ca un gest care arata tocmai increderea in viitor, absolventii de acum 50 de ani au plantat in curtea liceului un pui de stejar. Peste alti 50 de ani, puiul va fi un copac puternic.
Petrecerea colegiala care a urmat ceremoniei a fost cel mai bun prilej ca povestile fiecaruia sa fie spuse pe indelete. Pe la mese au aparut, rapid, plicurile cu fotografii de familie, s-au depanat amintiri, s-au refacut intâmplari de pomina din anii de liceu. Din minunata si inegalabila viata de liceu.
