24 aprilie 2024
ActualitateProiectul Erasmus+ „Career Planning for Teenagers” trage cortina

Proiectul Erasmus+ „Career Planning for Teenagers” trage cortina

În saptamâna 30 mai – 4 iunie, a avut loc ultima mobilitate transnationala din cadrul proiectului Erasmus+ derulat de Colegiul National „Vasile Alecsandri” în parteneriat cu sair Abay Konanbay Anadolu Lisesi, Istanbul, Instituto Politecnico de Santarem, Portugalia si Spojena Skola Bratislava.

Astfel, 16 profesori din Turcia (tara coordonatoare), Portugalia si Slovacia, împreuna cu echipa de profesori din colegiu au petrecut prima parte a saptamânii explorând frumusetile tarii noastre, vizitând obiective turistice precum Castelul Peles, Castelul Bran, Biserica Neagra sau monumente ale naturii precum Babele si Sfinxul de pe Platoul Bucegi.

Extrem de încântati de aceste experiente, membrii echipelor de proiect au revenit în Bacau, unde au avut loc întruniri formale ce au avut drept scop evaluarea proiectului, a rezultatelor înregistrate, distribuirea sarcinilor cu privire la publicarea produsului intelectual, „Ghid de bune practici pentru angajarea pe piata muncii europene” si raportarea catre Agentia Nationala din Turcia. Proiectul se va finaliza pe 31 august 2016, data la care produsul va putea fi accesat pe website-ul oficial al acestuia.



Finalul celor aproape doi ani de proiect a marcat practic un început de colaborare pe termen lung cu partenerii nostri si promisiunea dezvoltarii de noi proiecte educationale.

Desi aparent limitata în timp si spatiu, aceasta experienta europeana a oferit prilejul legarii unor prietenii durabile între profesori si elevi de nationalitati diferite, ocazia de a ne cunoaste mai bine ca popor si de a analiza asemanarile si deosebirile dintre noi si ceilalti. Am devenit astfel mai deschisi, mai toleranti, mai mândri de mostenirea noastra culturala.

Cu aceasta ocazie, dorim sa multumim elevilor nostri (voluntari si beneficiari ai mobilitatilor) care, prin participarea lor, au contribuit la marcarea colegiului nostru pe harta educatiei europene. De asemenea, suntem recunoscatori tuturor colegilor care au luat parte, direct sau indirect, la experienta ErasmusA si fara sprijinul carora implementarea proiectului ar fi fost mai anevoioasa.

Prof. Mariana Andone

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri