Proiect FSC: Băcăuanii au donat pentru sănătatea copiilor săraci de la ţară

    Fundaţia de Sprijin Comunitar Bacău a încheiat campania „Luna Inimilor Deschise Cora” printr-o festivitate de înmânare a sumei colectate în special din donaţiile clienţilor magazinului. Derulată în perioada mai – iulie a acestui an, campania a urmărit colectarea donaţiilor clienţilor magazinului lăsate în urnele FSC amplasate în zona caselor de marcat.

    În total, s-au strâns aproape 52.000 de lei, sumă care include şi o sponsorizare de 12.500 de lei a magazinului Cora Bacău. „Timp de trei luni, clienţii magazinului au fost încurajaţi să doneze, la casele de marcat, pentru susţinerea proiectului «Sănătate pentru toţi copiii», prin care se va facilita accesul copiilor din comunităţi rurale sărace la consultaţii medicale pediatrice şi educaţie pentru sănătate, pentru identificarea şi prevenirea din timp a problemelor de sănătate majore”, a precizat Ionuţ Chiriţă, reprezentantul SFC Bacău.

    Proiectul va debuta în luna septembrie şi va dura un an, beneficiari fiind între 300 şi 500 de copii din cadrul centrelor educaţionale „Clubul cu Lipici” ale FSC din comunele Stănişeşti, Coloneşti, Corbasca şi Motoşeni.



    Proiectul include şi o caravană care, timp de un an, va merge la cei peste 500 de copii din localităţile amintite pentru a li se oferi, pe lângă consultaţii medicale – serviciu medical deficitar în zona rurală -, şi educaţie pentru sănătate. „Sunt medic specialist pediatru şi, în contextul binecunoscut – medici din ce în ce mai puţini şi accesul din ce în ce mai greu al celor din mediul rural spre serviciile de specialitate -, mergem noi la ei. O să facem consult de specialitate pediatrică, îi ajutăm cu ce putem sau îi dirijăm acolo unde este nevoie.

    O să mai fie şi educaţie pentru sănătate – igienă, alimentaţie sănătoasă, mişcare în aer liber, impactul mass media asupra dezvoltării personalităţilor copiilor, ale adolescenţilor. Dar vom avea întâlniri şi cu părinţii pe care-i vom ajuta să înţeleagă că e din ce în ce mai greu să fii părinte şi că nu mai pot să educe copiii cu bătaia ş.a.m.d.”, a completat dr. Ana Olinic, partener în cadrul proiectului FSC.

    La evenimentul de joi, au fost premiate şi angajatele casiere ale magazinului cora care s-au evidenţiat în cadrul campaniei „Luna Inimilor Deschise Cora”, iar, spre final, 10 beneficiari ai programului, din cadrul „Clubul cu Lipici” Coloneşti au dansat, apoi au cântat o melodie (cei prezenţi încingând o horă, spre încântarea trecătorilor) care le-a făcut să izbucnească în lacrimi pe unele dintre angajatele Cora.

    Abonați-vă la canalul Telegram Deșteptarea pentru a primi știri necenzurate de "standardele comunității"