28 martie 2024
EconomieProgram de dezvoltare a rafinăriei Onești

Program de dezvoltare a rafinăriei Onești

Administratorul special și administratorul judiciar al societății Rafo Onești s-au declarat hotărâți să găsească resurse financiare pentru menținerea în stare de conservare a rafinăriei, în scopul aplicării unui program de dezvoltare în cadrul procesului de reorganizare judiciară sau pentru vânzarea acesteia în cadrul procedurii de faliment care ar putea fi declarată în instanța de judecată.

„Rafo – ne-a declarat consilierul de imagine al societății, Ion Marian – nu are activitate de producție, respectiv venituri financiare, de peste opt ani și are toate bunurile mobile și imobile încă sub sechestrul instituit de ANAF. Acționarul majoritar, Result – 4 – You, a transmis însă prin administratorul special că nu dorește falimentul Rafo, a identificat resurse financiare pentru un program de dezvoltare a rafinăriei în limita a 200 de milioane de euro, iar studiul și datele tehnice ale programului sunt realizate cu firme din afara României. Programul de dezvoltare și dovada resurselor financiare necesare implementării lui vor fi înaintate prin administratorul special și judiciar judecătorului sindic, la Tribunalul Bacău”.

Săptămâna trecută, Casa de Insolvență Transilvania, care se ocupă de insolvența Rafo, a organizat prima ședință a creditorilor rafinăriei. La masa credală s-au înscris 81 de creditori, dar numai Result – 4 – You reprezintă 91,53% din valoarea totală a creanțelor. Cu acest prilej a fost constituit un comitet al creditorilor format din trei membri, au fost stabilite onorariile pentru perioada de observație și s-au hotărât implementarea unui program de reorganizare și vânzarea rafinăriei prin procedura de reorganizare sau faliment.



Creanța de natură salarială a fost acceptată în totalitate.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri