20 aprilie 2024
EconomieProfit mai mare, dividend in scadere la Aerostar

Profit mai mare, dividend in scadere la Aerostar

Consiliul de administratie al companiei Aerostar Bacau va propune, la Adunarea Generala a Actionarilor din luna aprilie, dividende în valoare totala de peste 12,79 de milioane de lei pentru exercitiul financiar al anului 2015.

Dividendul pe actiune va fi propus, astfel, la valoarea de 0,084 de lei. Luni, 21 martie, valoarea actiunii Aerostar la Bursa de Valori Bucuresti era de 2,67 de lei, in scadere cu inca 2,2% fata de ziua de tranzactionare precedenta, scaderea fiind reactia imediata anuntarii valorii dividendului propus pe actiune, mai mica decât celor din anii 2012, 2013 si 2014.

Aerostar intentioneaza sa acorde un dividend mai mic cu 5,6% decât cel de anul trecut, desi profitul obtinut a fost mai mare ca in 2014 cu 164,7% si a ajuns la peste 52 de milioane de lei. Dar, de aici, conform rezultatelor preliminare pe anul trecut, peste 21,5 milioane de lei vor merge la rezerva legala a profitului reinvestit, iar aproape 18 milioane la capitalul de lucru.



Daca acest nivel al dividendului va fi aprobat, principalul actionar al Aerostar, compania Iarom Bucuresti, care detine 71,18% din capitalul ei social, va incasa peste 9,1 milioane de lei. Urmatorul actionar ca importanta este SIF Moldova, care detine 14,8% din actiuni si va primi aproape 1,9 milioane de lei.
 

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri