– acesta urmează să fie prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă n şi o studentă este cercetată în acelaşi dosar pentru dare de mită

Procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău l-au reţinut pe profesorul universitar L.C., de la Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău, pentru 9 infracţiuni de luare de mită şi va fi prezentat judecătorului de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Bacău cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.

În acelaşi dosar mai este cercetată şi o studentă, pentru dare de mită.

„În perioada 4.04 – 30.05.2017, inculpatul L.C., cadru didactic universitar la Universitatea «Vasile Alecsandri» Bacău, a primit diverse sume de bani şi bunuri materiale de la mai multe persoane (studenţi, masteranzi, cadre didactice din învăţământul preuniversitar), în vederea facilitării obţinerii de către acestea a unor rezultate satisfăcătoare la examene, respectiv pentru obţinerea gradului I în învăţământul preuniversitar”, se arată în comunicatul procurorilor.

Recent, studenta cercetată i-ar fi dat profesorului suma de 1.450 lei pentru a-i facilita promovarea examenului de licenţă. Ancheta în acest caz este în curs de desfăşurare.

loading...

Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

10 COMENTARII

  1. Nu-i inteleg pe universitari! De ce se complica pt niste analfabeti din preuniversitar? Se scot pe banda rulanta invatatori, pardon, profesori pt invatamantul primar!

  2. Inclusiv MEN acoperă corupția de la ISJ Bacău. Au PCR-ul (pile, cunostinte, relații) in MEN, cumetrii, intervenții politice de tip mafiot, DNA Bacău trimite dosarele la Parchetele corupte de prin acest judet nenorocit, unde se lasa să se prescrie faptele penale, se clasează dosarele, se dau NUP-uri, se tergiveresează intenționat dosare penale clare. Că așa-i ordinul. De la cine? De la nenorociti din politică, politie DNA , si alte instituții corupte.

  3. Mustache guy de Vasile Alecsandri universita da de pamant cu vedeta zilei! “Ce-a fost in capul lui cand a ales sa ia parai?!” Undei partea noastra coane Costica ?!”
    Ia si tema de casa la Adriana Rom : scoate banii care i-ai furat nea Costica, da si la coana pensionara, de-o margea alea alea. In cele din urma Valentinii s-au intors pe panta care ia consacrat frateste, aceea a unor declaratii dubioase si evident in zona mincinoasa a stilului.
    Profesori din toate facultatile uniti-va si scapati-va de moliile sugatoare. Atitudinea face toti banii, cu mainile in zona inghinala, probabil intr-o tentativa rusinata, de asumare a esecului vestimentar, veti ajunge printre gratii. Drum bun si cale sigura spre pierzanie.

  4. de asta Daniela Tarase cere modul dppd sa mai faci odata cu toate ca leagea scrie clar prevederile tranzitorii din 2008, se interpreteaza legea la ISJ Bacau cum ii doare capul, sunt mult mai multi implicati

LĂSAȚI UN MESAJ