Profesor bacauan la Târgul de carte „Gaudeamus”.Ramona Jitaru – Palade si eroul ei: Paul Goma

10

Ramona Jitaru – Palade. Fost ziarist, acum profesor de limba si literatura româna la Colegiul National „ Vasile Alecsandri”. De curând a lansat la Târgul de carte „Gaudeamus” din Bucuresti prima ei carte. O carte despre disidentul Paul Goma. Si acum, ne invita sa-l cunoastem pe Goma, prin ea. Si prin cartea ei, teza de doctorat.

– Tocmai ai lansat prima ta carte, la un târg de carte din Bucuresti. Târgul „Gaudeamus”.
– Momentul a fost de doua ori norocos – vorbim de Gaudeamus si de o data anume. In 20 noiembrie s-au implinit 39 de ani de exil al lui Paul Goma, obiectul studiului meu. Asa ca prin seria de autor propusa de Editura Ratio et Revelation s-a marcat pribegia celui vaduvit de cetatenia româna de comunism, gest ramas nereparat in plina democratie, caci niciun guvern politic nu a acordat un drept luat prin vointa politica. In cinstea acestui Soljenitin român, cum a fost numit de Eugen Ionesco, la Gaudeamus s-au lansat si doua carti de interpretare literara – cartea mea, Jurnalul la Paul Goma. Revansa autorului si cartea Danielei Iederan, Configuratii simbolice in opera lui Paul Goma.

– Paul Goma, singurul disident real, spui tu, in carte. Cum l-ai descoperit?
– Dupa ’89, tara a cunoscut multi disidenti, aparuti peste noapte, ajunsi in functii importante. Tocmai asa l-am descoperit eu pe Goma – omul care a aratat micimea umana. Mie mi-a demolat mituri, caci am aflat la Goma date concrete despre implicarea clara in sistemul comunist a unor oameni care ma cucerisera si pe mine. Evident, am ajuns aici prin roman. Cred ca primul text semnat de Goma a fost „Patimile dupa Pitesti”. Si pentru discursul de acolo, tragic si regizoral, cu o unduire colturoasa a frazei, am avut nevoie sa fac conexiuni cu istoria oglindita prin poveste. Si am aflat inclusiv despre Miscarea Goma. In ’77, Goma se alatura cehilor, scrie o scrisoare care va fi citita la Europa Libera si incearca sa adune in jurul acestui gest de sustinere a drepturilor omului cât mai multi intelectuali – asta nu se intâmpla, caci românul e fricos. Este acum re-re-rearestat, torturat de Plesita, chimizat si, pentru ca strainatatea il urmarea indeaproape, este alungat din tara. Ajunge la Paris si militeaza pentru cei chinuiti acasa. Dar dupa ’89, arata cu degetul pe fiecare proaspat iubitor de democratie, altoit pe mentalul unui comunist pur-sânge. Este aici o anumita conduita, pe care noi nu o avem. Asa ca i-am citit si analizat jurnalul intim, document literar ce coboara pâna in esenta.

-Care este legatura dintre autor si personajul cartii? V-ati intâlnit in toti acesti ani in care ai lucrat la carte?
– I-am scris. I-am gasit blogul pe net si i-am scris un e-mail. Si mi-a raspuns. A urmat un scurt schimb de scrisori electronice, pentru ca nici eu nu am scapat de „veninul” lui Goma – corect este: nu am scapat de stilul lui franc, fara menajamente, obiectiv, care te ustura când nu esti intreg. La un moment dat, am fortat nota si l-am intrebat care e rostul jurnalului pe care il tine zilnic. I-am zis cam asa: am desfacut jurnalul in toate partile lui componente – vad bujii, pistoane, valve, dar nu inteleg ce face motorul asta, odata asamblat. Mi-a raspuns scurt: nu ai citit destul – cam asa ceva. Pe moment, m-a frustrat. Imi imaginam ca voi folosi replica lui in concluzia studiului, ca voi construi o intreaga mitologie de la câteva fraze. Insa ce nu realizam atunci era ca orice aflam ma contamina, imi schimba optica. Asa ca a trebuit sa descopar singura ce face motorul-jurnal.

– Asadar: care a fost istoria acestei carti?
– Cartea aceasta este lucrarea mea de doctorat, sub coordonarea profesorului Vasile Spiridon. Documentarea in sine a fost, sa zicem, scoala: foarte mult efort si foarte multe privatiuni, caci eu, fata de alti doctori, nu am reusit sa fac altceva, in timpul doctoratului. Dar cartea ca obiect a aparut gratie unui om minunat, Flori Balanescu. Initial, am vrut sa scot cartea la o alta editura, dar editorul de acolo s-a imbolnavit grav. (Asta imi aminteste o treaba: Andrei Bodiu, un profesor minunat, din comisia de examen, a murit la câteva luni dupa ce mi-am sustinut lucrarea, apoi primul editor a facut atac cerebral… si glumeam mereu, cu prietena mea, prof. Ramona Mocanu, atentionând-o ca ea urmeaza, ca ea mi-a facut corectura – nu te pui cu destinul). Cum ziceam, prima editura a contactat-o pe Flori Balanescu, pentru prefata. Când s-a intâmplat ca textul meu sa intre in stand-by, Flori s-a ocupat de tot: a gasit alta editura, a pledat pentru cartea mea, i-a facut coperta, i-a scris prefata si, iata, a dus-o la bal, la Târgul Gaudeamus…

– Cum a fost primita cartea la târg?
– Când eu am ajuns la târg, am cautat-o pe raftul editurii, caci stiam din poze cam pe unde ar trebui sa fie. Si n-am gasit-o. Uite, zic, m-au dat mai in spate. Nu era asta – cica se vânduse. Gomistii ar fi fost de vina, mi-a spus reprezentanta editurii. Lasând gluma la o parte, cartea se adreseaza unei nise de cititori – e critica literara (ma alint si eu!) si jurnal intim al unui incomod si proscris. Goma nu e chiar un autor aplaudat la scena deschisa, deoarece critici importanti fie il ignora, cel mai adesea, fie il desfiinteaza. Când vine cineva si spune ca de fapt Goma e mare si tare, lumea e destul de reticenta. Insa locul cartii este totusi clar – nu sunt multe texte in România care sa gloseze literatura intimista prin marile ei teorii, pâna in 2010. Deci partea teoretica are un sens pe piata de carte. Apoi, pentru jurnalul lui Paul Goma este singurul studiu – compacteaza mii de file de notite zilnice, propunând o evolutie, o abordare tematica si un portret al diaristului.

– Este prima ta carte. Va mai urma alta?
– Am un plan cu bataie lunga. Am cautat putin ferestre catre opera unui poet al Canalului, Andrei Ciurunga, am adunat despre el câteva documente, precum fisa de arestare, si am scris câteva mici analize pe texte. Vreodata in viata mea, fie si numai pentru propria mea placere, voi continua acest plan – poate ca voi lucra impreuna cu profesorul Ioan Danila, care imi cunoaste intentia si m-a incurajat. Insa, acum, in momentul acesta, planul personal imi tine caii in frâu. Insa, cine stie…



Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

10 COMENTARII

  1. mah idiotenie, daca ar fi dupa tine, profesorii ce ar trebui sa faca? sa se inchida in casa de grija elevilor? ai o gandire cat a unui dobitoc, frustrat de succesul altora. de astia ca tine cunoastem multi, toti vorbiti de pomana, ca de pomana sunteti… jegosilor… te astept sa ma cauti …

  2. Gagica are urme de talent literar, dar nimic iesit din comun, ceea ce nu inseamna ca ar fi de criticat avantul ei scriitoricesc. Cat despre subiectul Goma, interesant lucru sa te apuci tu, o fata care nu ai trait pe vremea comunistilor, sa scuipi si sa critici ceva ce este atat de complex incat nenumarati prosti stau pana si in ziua de azi si se uita, cu gura cascata, la cat a construit Ceausescu si la cat a vopsit Johannis. Comunismul a fost o stare de boala care nu a durut decat pe alocuri, iar daca intreg organismul a existat si a creat, inseamna ca acest comunism a avut si partile lui bune. E la mare moda sa injuram si sa scuipam in blidul din care am mancat, iar parintii doamnei Jitaru nu cred sa fi facut foamea sau fi fost arestati pe vremea lui Ceausescu. De aia zic ca este tare bine cand bun-simtul harghitean nu este dosit dupa nevoia ancestrala, as spune, a unui gen de femeie, de-a cauta cu tot dinadinsul sa respire, Cateodata, e mai fain sa iti tii respiratia, Ramona.

  3. Cu tot respectul, domnule Sava, eu nu sustin ca sunt talentata – spun doar ca am muncit la cartea asta. Si nici nu scuip nicăieri, incerc sa rămân obiectivă. Singura zona de subiectivitate e in partea finala, unde incerc sa am o parere despre Goma ca persoană.
    Ca orice carte, poate fi citita sau nu, eventual combătută cu argumente… eu m-am străduit – astea sunt limitele mele.

    • Ramona, tu nu ai notiunea enuntului SUNT OBIECTIVA, pentru ca in articol se spune – si citez „Paul Goma, singurul disident real, spui tu, in carte”. Paul Goma nu a fost singurul disident, iar legaturile sale cu oficina CIA Europa Libera mi se par jenante, daca nu infecte. Acest post de radio lătra, in zilele loviturii de stat din 1989, precum ca peste 60.000 de romani au fost ucisi de Securitate, alimentand astfel un sentiment de ura, de violenta, de nesiguranta, de razbunare, urmarea fiind cateva sute de morti pe tot cuprinsul tarii. Ceausescu a fost executat ca un caine tocmai ca urmare a acestei acuzatii false, venite din Munchen, de la postul Radio Europa Libera, unde nenea Goma era ridicat in slavi de madam Lovinescu, desi sincer vorbind, Goma nu a existat pentru poporul roman, el a fost un individ a carui opozitie era cunoscuta de elitele comuniste, nu si de popor. Ca atare, nu avea nicio influenta. Daca tu consideri ca cei ce ascultau Europa Libera erau disidenti si anti-comunisti, te inseli amarnic. Lumea asculta acest post din varii motive personale – unora le placea top 20, adica sa fie la curent cu muzica buna. Altora le placea sa fie la curent cu ce se mai intampla in lume, la urma urmei asa puteai afla despre multe evenimente internationale care nu aveau legatura cu Romania, dar care nu erau mentionate in presa comunista. Altora le placea sa asculte cum unii il bagau si il scoteau pe Ceausescu, ascultand cu placerea argatului care se uita pe gaura cheii si vede ca stapanul are si el cuc si par pe fund, nu este un zeu, un supra-om, asa cum se spune… Una peste alta, mitul asta cu nenea Goma este absolut penibil. Nu ma indoiesc ca esti fata inteligenta, si de aceea stiu ca stii care era realitatea din anii aceia. Lumea era calma, daca mai bateai oleaca campii si spuneai cateva deocheate riscai, cel mult, sa fii chemat la politie si indrumat verbal sa iti vezi de treaba. Nu existau inchisori pline cu disidenti, nu umbla lumea batuta pe strada, Securitatea isi vedea de treaba ei cu metode cat mai putin vizibile. Asta nu inseamna ca cine stie, de amorul artei, nu merita sa discutam despre Goma. Dar sa idolatrizam un agent CIA care nu a facut, practic, NIMIC pentru eliberarea acestui popor, nu vad de ce am face.

      • Obiectivitatea mea e strict literara! Nu sunt istoric! Ce fac in cartea pe care toti o discutam:
        1. Arat ca jurnalul e literatura, motivez asta prin clauze etc
        2. Iau marile teorii si le gasesc la Goma.
        3. Propun eu particularitati (implantul si lista poetica).
        4. Arat ca jurnalul lui Goma are 3 vârste
        5. Arat ce teme il obsedeaza pe om
        6. Fac o caracterizare de personaj.

        Deci… mă ocup exclusiv de literatură…

  4. Replica aceea ” Paul Goma este singurul dizident real.” e una neinspirata, ca sa ma exprim elegant. Ceilalti or fi fost ireali!?! Se rasucesc in mormant daca n-or fi neamurile lor dintre gomisti !

  5. Da, e o exprimare total neinspirată. Acum o văd şi eu, dna Ioana. Ce voiam să spun – şi limbajul nu mi-a fost complice – e că Goma a avut curajul scrisului. Am toată admirația pentru partizani, pt deținuții politici, pt studenți de la Piteşti… Eu am vrut să pun în lumină disidența literară.
    Corectura aceasta a mea e menită să reafirme încercarea mea de obiectivitate

LĂSAȚI UN MESAJ