Pe vremea lui Isus nu erau nici ziare şi nici televiziune, dar este sigur că de când Isus a părăsit locul natal şi a început să predice, să vindece bolnavi etc., imediat a început să se vorbească despre el, începând din Galileea şi apoi până la Ierusalim. Şi, ca întotdeauna, existau unii care spuneau într-un fel, alţii în alt fel. Dar după câte se pare, observându-l pe Isus cu tot ceea ce făcea şi spunea, celei mai mari părţi dintre popor îi venea în minte figurile profeţilor despre care vorbeşte Biblia: Ilie, Ieremia etc. Isus apărea ca unul din aceste personaje, care în istoria poporului lui Israel interveniseră de mai multe ori să atenţioneze poporul la o mai mare seriozitate şi fidelitate faţă de Dumnezeu, sau ca Ioan Botezătorul, care a fost ucis şi care ar fi înviat din morţi.
Aşadar, Isus i-a întrebat pe ucenicii săi: „Ce spune lumea despre mine? Dar voi, cine spuneţi că sunt eu?”. Răspunsul lui Petru parafează un punct de referire fundamental în toată Evanghelia şi chiar pentru toată istoria care urmează, deoarece reprezintă, într-un anumit sens, începutul oficial al credinţei creştine. Pentru prima oară în istorie, Isus din Nazaret a fost recunoscut şi proclamat de Petru drept „Cristos”, adică „Mesia”, cel care revelează şi realizează pe pământ planul lui Dumnezeu pentru oameni.
Răspunsul lui Petru la întrebarea lui Isus constituie prima şi explicita profesiune de credinţă în Isus Cristos. Datorită acestei profesiuni de credinţă, Simon a devenit „Petru”, stânca pe care Isus va zidi Biserica sa. Pe prima profesiune de credinţă a lui Simon Petru se va stabili însăşi profesiunea de credinţă a tuturor creştinilor din secolele următoare: Isus este „Cristos, Fiul lui Dumnezeu cel viu”.
În zilele noastre există mulţi oameni care se numesc „creştini”: oficial, toţi cei care au fost botezaţi. Dar să încercăm să scoatem din paginile Evangheliei aceste două întrebări pe care să ni le adresăm şi nouă: „Ce spune lumea despre mine? Dar voi, cine spuneţi că sunt eu?”.
Desigur, ar fi interesant să facem un tur de orizont pe străzi şi să întrebăm mulţimea: „După părerea dumneavoastră, cine este Isus Cristos?”. Dar chiar şi atunci, dacă suntem angajaţi într-un sondaj de acest fel, n-am fi scutiţi de necesitatea de a lua poziţie personal asupra întrebării: tu cine spui că este Isus Cristos? Aceasta este problema de fond care iese la iveală din întreaga Evanghelie şi care rămâne ca o provocare inevitabilă adresată celui care o citeşte sau o aude predicată: cine era Isus din Nazaret?
Cine este Isus pentru noi? Să nu răspundem prea în grabă la această întrebare. Am risca să repetăm fraze confecţionate, formule prefabricate…, chiar dacă le-am învăţat la catehism, le-am auzit la predică sau le-am citit în cărţile de teologie. Este uşor să spui: „Cred în Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu, făcut om”. Dar apoi, ce facem oare din aceste cuvinte pe care le spunem în biserică, când suntem acasă, la birou, la serviciu sau împreună cu prietenii?
Trebuie să ne dăm nouă înşine răspunsul: cine este Isus pentru mine? Ce reprezintă pentru mine, în viaţa mea zilnică, în planurile mele de viitor, în viziunea existenţei mele?
Pr. Lucian Adam, vicar la Parohia Romano-Catolică „Sf. Nicolae” Bacău
