29 martie 2024
ActualitateProbleme de infrastructura la Urgentele Spitalului Judetean

Probleme de infrastructura la Urgentele Spitalului Judetean

La Urgentele Spitalului Judetean treneaza de ani de zile o problema majora: unele salvari nu pot urca pe rampa pentru a prelua sau preda pacientii. Motivul? Platforma care acopera aceasta rampa este prea joasa.

„Asa este. E vorba insa numai de trei salvari de tip C, ATI – anestezie si terapie intensiva – care sunt mai inalte. Cu celelalte ambulante nu sunt probleme. Dar cele trei, fiind mai inalte, nu incap pe rampa, asa ca pacientii sunt transportati pâna in spital, pe targa. Nu vorbim de o distanta foarte mare si nici de cine stie ce pericole iminente pentru ei. Iar atunci când ploua, ninge sau e frig, folosim si o patura pentru a acoperi pacientul de pe targa, tocmai pentru a nu simti frigul experior.

Cele trei masini de care vorbim nu incap nici in garajul Serviciului Judesean de Ambulanta. Stau in curtea interioara a institutiei, sub o copertina, construita special pentru ele, pentru a fi protejate. Pâna acum nu am intâmpinat niciun fel de problema din cauza acestui impediment”, ne-a declarat dr. Adrian Colibaba, directorul medical al Serviciului Judetean de Ambulanta Bacau.



Cele trei salvari ATI intrate in dotarea unitatii transporta circa 300 de bolnavi pe luna, adica o medie de 10 pacienti pe zi.

Când a fost construita rampa de la Urgentele Spitalului Judetean, in anii ’70, nu existau astfel de ambulante, mai spune directorul de la Salvare. Mai mult, chiar si daca la Unitatea de Primiri Urgente a spitalului s-au facut modernizari si renovari majore in timp, rampa si platforma acesteia nu au putut fi modificate, pentru ca sunt probleme de infrastructura, dupa cum a explicat si managerul unitatii spitalicesti Adrian Popa.

„E structura de rezistenta. O lucrare de refacere si reorganizare a acelei rampe nu este chiar asa de simpla acolo, pentru ca sunt doua grinzi de beton, de sustinere. Vom face noi evaluari si vom incerca sa rezolvam cumva aceasta situatie. Eu chiar imi doresc sa modific acea intrare la Urgente, pentru a fi si mai multa lumina”, a declarat directorul Adrian Popa. Spitalul Judetean de Urgenta mai are o rampa si la Maternitate, dar acolo nu sunt probleme de acest gen.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri