Privitor ca la teatru

0
FOTO: Teatrul Bacovia


Desigur, cel mai bun lucru pe care-l pot spune este acela că o manifestare teatrală care pune Bacăul pe harta festivalurilor importante de gen din ţară a continuat. Fără stele pe asfalt şi foc de artificii, de data aceasta. Şi cu un al nume, deşi îşi reclamă o tradiţie. Aşadar, „Gala recitalurilor dramatice”, iniţiată în 1972 de câţiva factori importanţi de la acea oră, printre care revista de cultură „Ateneu”, şi asta în primul rând, după ce a trecut printr-o schimbare la faţă după anii ’90, devenind „Gala Star”, acum se intitulează „Festivalul Internaţional al Recitalurilor dramatice „Valentin Silvestru”. Mă rog, dacă tot numărăm de la început, vorbind de cea de-a 22-a ediţie, mi se părea mai potrivit să păstrăm denumirea iniţială, fără să ne mai complicăm.

E drept, sunt nişte noutăţi, internaţionalizarea şi diversificarea ofertei spectaculare, prin includerea unor noi secţiuni, dar esenţa rămâne aceeaşi – un actor, un performer, mai nou, într-o reprezentaţie care-l pune, la singular (în timp ce arta teatrală este una colectivă) în valoare. Cu atât mai mult, dacă este o gală a recitalurilor actoriceşti, parcă era mai nimerit să poarte numele unui mare actor care a excelat în acest gen. De ce nu?, Emil Botta, care era şi de prin părţile locului, aproape de Bacău, şi care a participat la a doua ediţie, din 1973, luând Premiul criticii. Dar, dincolo de chestiunile de formă, de ambiţiile şi nevoia de înnoire, fireşti şi ele, că doar lumea nu stă în loc, faptul că la Bacău există o astfel de întâlnire teatrală, cu un specific, o identitate ale ei, este foarte important.

Cu drept deplin la instituţionalizare şi permanenţă. Revenind la actuala ediţie, părerea mea este că a fost una bună, în general, cu doar câteva scăderi. Am apreciat selecţia recitalurilor, care a respectat criteriul valoric, deşi a mai avut unele scăpări, puţine, e drept. Nu am spaţiu acum să mă opresc asupra lor, menţionând că aici e vorba şi de o chestiune de gust, de subiectivitate. Nicio alegere şi nicio premiere nu va mulţumi pe toată lumea, şi e normal să fie aşa. Am văzut însă, şi asta e semnificativ, recitaluri gândite rotund, unitar, ca un spectacol (chiar dacă unele au fost slabe), şi nu simple însăilări, nivelul general al Festivalului fiind unul remarcabil. Şi pentru că am amintit de premieri, vreau să spun că ele nu m-au dezamăgit, toate juriile, începând cu cel profesionist, având cele mai bune alegeri. Bravo!

La capitolul împliniri, notez că băcăuanii au avut şansa să vadă o actriţă de mare clasă, ca Ofelia Popii, să descopere un tânăr talent, proaspăt, plin de naturaleţe, de sinceritate, cum este cel al Ilonei Brezoianu, şi să se bucure pentru izbânda Elizei Noemi Judeu, al cărei recital de excepţie a fost aclamat de o sală entuziastă, plină ochi. Un moment frumos, de mare emoţie.

Ce nu mi-a plăcut? Recitalurile aşa-zis extraordinare, cum au fost în alţi ani. Acum, unele s-au anulat, iar celelalte erau vechi, obosite sau fuşerite pur şi simplu. Aş fi vrut apoi să văd mai mult public, dar, stupoare, el nici nu a avut cum să fie informat cum se cuvine din moment ce au lipsit afişele Festivalului! E drept însă că spectatorii veniţi la teatru au beneficiat de un program de sală bine alcătuit, documentat şi chiar elegant. Una caldă, alta rece. Tot la „rece” aş trece şi reacţiile unor tineri spectatori, râsul nepotrivit, neinteligent, hăhăiala aiurea, deranjantă. Se vede că liceenii noştri nu au parte de un minimum de educaţie estetică în şcoală. Ar mai fi câteva lucruri de spus şi apropo de interactivitate, cam exagerată, pe alocuri.

Eu una, când mă duc la un spectacol prefer să fiu lăsată în pace, să privesc, să contemplu, să râd, să mă întristez, în fine, „să acţionez” în felul meu, fără să fiu bruscată şi obligată să intru într-un joc. Care poate să nu-mi facă plăcere. În fine, adaug că Festivalul (cu nume nou) a avut o prezentare caldă, simpatică, asigurată de actorul Bogdan Matei (secondat, intermitent, de colega sa Alina Simionescu), cu uşoare, totuşi, glisări spre glumiţe şcolăreşti (e greu să fii spiritual tot timpul, şi dacă insişti riscul e impresia de ceva căznit) şi că directorul artistic al manifestării, criticul de teatru Doru Mareş, managerul interimar, Tiberiu Şerban, ca, de altfel, întregul staff al Festivalului şi-au făcut mai mult decât onorabil treaba, fiind bune gazde. Aşteptăm cu interes următoarea ediţie a Festivalului (sau Galei, dar nu scrise împreună, ca într-o formulare pleonastică, rătăcită pe câteva răzleţe afişe de la recitalurile extraordinare), pentru că teatrul este o experienţă comună, care ne atinge, ne dăruieşte emoţie, ne face să ne simţim mai puţin singuri.



Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

LĂSAȚI UN MESAJ