Privatizarea sperantei

6


Trebuie sa fii cu adevarat spalat pe creier ca sa nu vezi legaturile de cauzalitate dintre anumite campanii de presa si interesele unor grupari financiare. Asa cum campania de discreditare a SMURD urmareste privatizarea serviciilor de urgenta in beneficiul câtorva imbogatiti, la fel se intâmpla si cu campania de demonizare a invatamântului public.

Sau credeati ca acea campanie furibunda impotriva unui profesor de la un liceu bucurestean care si-ar fi pus elevul in genunchi pentru o marire de nota a fost instrumentata de niste cadre de la o scoala privata doar dintr-o coincidenta. Ori ca o alta campanie – cea de desfiintare a inspectoratelor scolare – a fost pornita asa, din intâmplare…

Totul face parte din acelasi plan mai vechi de privatizare a statului. Ecuatia care ni se livreaza este simpla: daca e public e rau, daca e privat e bun. Asa ca vor continua atacurile la adresa invatamântului de stat, a serviciilor de sanatate de stat. Pentru ca, in criza asta care nu se mai sfârseste, sectorul public poate fi muls bine de tot.

Sa facem, deci, necesara corelatie intre campaniile recente impotriva invatamântului public si decizia guvernului tehnocrat de a finanta scolile private cu bani publici. Decizia de saptamâna trecuta naste un monstru cât casa: din taxele platite de români, bugetul de stat si bugetele locale vor finanta institutiile de invatamânt private, la acelasi nivel cu scolile publice. Exista o intreaga dezbatere despre finantarea de la buget a scolilor private, insa trebuie avuta in vedere o idee: scopul pentru care invatamântul public este gratuit este de a da fiecarui cetatean o sansa egala la educatie. Or, scoala privata inseamna un serviciu premium, care nu se adreseaza tuturor. Iar serviciile premium nu sunt subventionate.

Trecem mai departe la desfiintarea inspectoratelor scolare, singurele institutii, deocamdata, care verifica nivelul calitativ al pregatirii cadrelor didactice. Si ne intrebam: cum ar fi o scoala privata care primeste atât bani publici cât si taxe de la parintii elevilor care sa poata angaja cadre didactice dupa preferintele sponsorilor si nu dupa competente?

Pentru ca, ce se intâmpla: de ani de zile s-a creat o situatie ciudata in România, in care profesorul nu mai este considerat cel care educa elevul, ci un fel de servitor al parintilor care se supune dorintelor acestora. Daca in scolile publice este atât de vizibil acest fenomen, sa ne imaginam ce va fi in scolile private, unde cadrul didactic ar urma, in lipsa unui control de stat realizat prin intermediul inspectoratului, sclavul patronului.

Desigur, in aceste conditii nu mai vorbim de educatie. Dar pe cine sa mai intereseze asta? Cine mai are nevoie ca un elev sa invete sa gândeasca? La urma urmei, un om care gândeste este un sclav nefericit…



Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

6 COMENTARII

  1. Nici la stat situaţia nu e chiar roz, un învăţător nu prea poate lăsa repetenţi elevii de „răul” directorului instituţiei respective. Mi se pare că pentru fiecare elev Ministerul alocă o sumă de bani şcolii, sumă care ar fi pierdută odată cu elevul, deci, dacă vrei salariul trebuie să ai elevi; buni-răi, eminenţi-retardaţi, prezenţi-absenţi nu contează: numărul lor să fie mare!

  2. Te susţin, d-le Răzvan, dar nu şi la părerea despre inspectoratele şcolare. Ăstea sunt chiar un cancer al învăţământului, unde nişte promovaţi politici dubioşi acţionează constant pentru ierarhii valorice infecte.

    • Cum se face ca inainte de 1989 inspectoratele scolare, ca si alte institutii, functionau potrivit menirii lor? De ce atunci (desigu, in anumite limite) se putea sa existe personal calificat, care stia ce are de facut, care taia in carne vie? Imi amintesc de spaima pe care o producea zvonul ca „vine brigada” prin scolil. Sau de spaima pe care-i cuprindea pe vanzatorii din alimentare ca „vine SANEPID”-ul. Institutiile trebuie sa existe, problema este cu oamenii. Sau, altfel spus, nu desfiintam o institutie pentru ca angajatii nu sunt ceea ce ar trebui sa fie…

  3. Se spune ca „Speranta moare ultima”, intr-o apusa paradigma, in actuala: „Speranta nu moare nicodata!”- asa imi place sa cred. Si cine negociaza zilele omului, in varianta ” ti-as da zile de la mine!”, ca-i vb de zilele pacientului, scolarului, fiintei umane in general?! Prin spitale ( publice sau private), intotdeauna a bantuit cate o infectie intraspitaliceasca cauzata de mediul patogen (mai mult sau mai putin mediatizata), cu atat mai mult in prezent ( virusi scapati de sub control), un altfel de microb prin inspectoratele scolare, extrem de vizibil….finantare/elev?! si hai sa ne prefacem ca ne jucam de-a scoala, programa, reforma la toate nivele intru indobitocire si psihoinvolutie…

    „Ma angajez solemn sa-mi consacru viata in slujba umanitatii;
    …Sanatatea pacientilor va fi pt mine obligatie sacara;
    …Voi pastra respectul deplin pt viata umana de la inceputurile sale chiar sub amenintare si nu voi utiliza cunostintele mele medicale contrar legilor umanitatii”…din Juramantul lui Hipocrat (varianta moderna )

    Aceasta-i intrebarea: Unde a disparut omul din om?!
    Solutia: (re)umanizarea omului de catre om, parerea mea.

LĂSAȚI UN MESAJ