28 martie 2024
Să ne cunoaștem primariiPrimarul Valentin Manea schimba fata comunei Saucesti

Primarul Valentin Manea schimba fata comunei Saucesti

– aflat la al doilea mandat de primar, sub sigla PSD, Valentin Manea spune ca stie exact ce are de facut in comuna – si-a adus lânga el o echipa de specialisti, iar impreuna cu acestia a stabilit urmatoarele proiecte pentru saucesteni – cel mai recent proiect este Festivalul „Muguras saucestean”, un concurs de interpretare destinat ansamblurilor folclorice, care a avut loc chiar la sfârsitul saptamânii trecute

Valentin Manea si-a luat in serios rolul de edil, iar faptul ca a fost reales in aceasta functie cu 82% din voturi, il obliga si mai mult. Recunoaste ca isi dorea un al doilea mandat, poate chiar un al treilea, pentru a putea duce la indeplinire toate proiectele pe care le are pentru dezvoltarea comunei Saucesti.

Experienta in administratie a capatat-o in cei 22 de ani cât a fost secretarul comunei, iar mai apoi, lucrând in aparatul primariei Saucesti, ca viceprimar. Este mereu alaturi de oamenii satului, la orice eveniment. L-am gasit printre ei chiar si de „Zilele comunei Saucesti”, manifestare ajunsa deja la a III-a editie si care este acum in plina desfasurare (a inceput duminica si se incheie astazi, 16 august).



– Pentru ce credeti ca v-au incredintat saucestenii un nou mandat?
– Cred ca oamenii au vrut sa am continuitate la cârma comunei pentru ca am fost mereu lânga ei si am incercat, pe cât posibil, sa le rezolv problemele. Ei stiu ca am mereu usa deschisa si le-am demonstrat ca putem gasi solutii impreuna, chiar daca problemele invocate de ei nu isi gaseau rezolvarea pe loc. In mandatul 2012 – 2016 am creat o echipa noua si impreuna cu acestia am elaborat o strategie de dezvoltare a comunei pe termen scurt, mediu si lung. Am adus lânga mine liderii locali si când spun acest lucru ma refer la preoti, la directorii de institutii. Anul 2013 a fost un an de creatie, iar lucrurile au inceput sa se miste in plan local, in directia dorita.

– Care sunt proiectele ce va poarta amprenta?
– Impreuna cu echipa mea, ne-am axat pe infrastructura utilitatilor. Am introdus sistem de apa si canalizare in satele Schineni, Bogdan-Voda si Saucesti, iar in 2014 am predat in administrare Companiei Regionale de Apa Bacau un sistem cu 500 de abonati. Stiu ca exista discutii legate de calitatea apei, ca unii compusi chimici (nitriti, nitrati) depasesc nivelul admis, insa apa poate fi folosita in gospodarie. Vrem sa extindem proiectul si in alte sate pâna in anul 2018 si intentionam sa marim inclusiv capacitatea puturilor de captare. In acest proiect am prevazut si o statie de tratare a apei. In perioada 2016 – 2020 vrem sa ajungem cu apa si canalizare pâna in satele Siret si Serbesti. Un alt segment important este iluminatul public. Am preluat reteaua de la E.ON si am inceput experimental inlocuirea vechilor becuri cu lampi cu led. Practic vom ajunge pe viitor la un consum de energie redus cu pâna la 65%, ceea ce inseamna scaderea cheltuielilor la jumatate. Daca intr-un an de zile cheltuim pentru iluminat 1 miliard de lei, lampile cu led vor duce costurile la jumatate. In ultimii ani, am imbunatatit infrastructura stradala accesând fonduri prin Programul National de Dezvoltare Locala. De mentionat la capitolul reusite este si faptul ca am construit toalete moderne in scoli, eliminând WC-urile din curtea scolilor si disconfortul.

– Cum va arata comuna Saucesti peste patru ani?
– Schimbata. Se vor vedea schimbari majore in comuna. Unele dintre ele sunt deja vizibile, iar aici ma refer la sediul primariei care este acum in plan deschis, apoi este asezamântul Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” (recent sfintit), scolile au fost renovate si lucram la intretinerea lor, vrem sa continuam cu dezvoltarea sistemului de santuri si rigole si cu programul de asfaltare a strazilor din comuna. Vor fi 4,5 km de asfalt in satele Saucesti, Bogdan-Voda si Schineni. Apoi, DJ 207P care tranziteaza localitatea va fi reglementat din punct de vedere rutier. Centrul comunei va suporta modificari majore, pentru ca aici vrem sa construim un centru civic. Va fi construit un sens giratoriu in apropierea primariei, monumentul eroilor va fi mutat in mijlocul acestuia, iar centrul comunei va fi transformat in pietonal. Intreaga zona ce cuprinde terenurile de sport, primaria, fostul camin cultural, biblioteca si monumentul eroilor va fi regândita de arhitecti. Am apelat la oameni cu viziune si am trasat deja câteva idei. Le-am recomandat proprietarilor din cele doua blocuri sa-si anvelopeze locuintele ca sa schimbam fatadele gri, sa amenajam parcari si sa putem actiona strategic. Vrem o dezvoltare intensa si la obiect a comunei. Nu am condensat investitiile doar pe centrul comunei. Fiecare sat in parte va fi dezvoltat in paralel. Am facut drumuri, am construit trotuare, am rezolvat iluminatul stradal, am pus la punct sistemul de salubrizare, am creat o baza de date a populatiei pe rol unic nominal, am definitivat nomenclatorul stradal si am facut toate acestea tocmai pentru ca sa-i aduc pe oameni lânga mine, sa se gospodareasca. Doar impreuna vom reusi sa ne dezvoltam.

SAUCESTI:
Comuna Saucesti este amplasata in partea de nord-est a orasului Bacau, de-a lungul râului Siret si a drumului european E 85, de la nord la sud. In componenta comunei intra satele Saucesti, Schineni, Siretu, Serbesti, amplasate pe albia majora a Siretului, si Bogdan Voda. Comuna Saucesti se invecineaza la nord cu Filipesti, la sud cu Letea Veche si Buhoci, la est cu Traian si Negri, iar la vest cu Beresti-Bistrita. La recensamântul din anul 2011 au reiesit 4.700 de locuitori, insa, populatia reala la momentul actual este de 5.911 persoane. Principala localitate a comunei, satul Saucesti, are o vechime de peste 500 ani, fiind atestata documentar in anul 1462, sub domnia lui Stefan cel Mare.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri