25 aprilie 2024
ReportajPrimarii artisti

Primarii artisti

S-a spus si inca se spune ca omul sfinteste locul. Tot intelepciunea poporului mai spune ca un om, in viata, trebuie sa ridice o casa, sa creasca copii si sa planteze un pom. Aveam sa ma conving de aceste adevaruri când am stat de vorba cu trei primari din judetul Bacau.

Acesti oameni, alesi fiind in fruntea comunitatii, nu au uitat ca sunt fii ai acelor locuri. Cu dragoste, talent si pricepere au invatat arta zidirii, dar si sa imbrace si hainele de sarbatoare, pastrate de la bunici si parinti, pentru a da o noua stralucire mostenirii inaintasilor.

Sârba cu primar in frunte



L-am intâlnit pe Stefanel Abdula, primar la Gaiceana, pe scena “Nedeii din Cucuieti”. Este dansator, animator, instrumentist si conducatorul Ansamblului artisitic “Caraselul” din comuna. Imbracat intr-un frumos costum popular, era, impreuna cu sotia, in fruntea dansatorilor, apoi a trecut la muzicuta. “De mic am cântat la muzicuta, cântam toata ziua, la serbari, la scoala.

abd

La Liceul Silvic din Câmpulung am facut parte din fanfara scolii, am fost si solist vocal. Când am venit la Primarie, in sat era o formatie de fluerasi, condusa de Viorica Munteanu. M-am gândit si am trecut la treaba pentru a forma o formatie de dansuri populare. Imi place sa dansez. Nu prea erau doritori, insa cu salariati din Primarie, cu sateni am reusit sa infiintez Ansamblul “Caraselul”, isi incepe povestea Stefanel Abdula.

Formatia de dansuri are noua perechi, cu un repertoriu specific zonei. Danseaza in formatie secretara comunei, Tatiana Fodor, politistul local Liviu Panaite, secretarul dactilograf Mariana Rusu, Vasile Bugulet, o femeie din sat, Lenuta Bogdan, impreuna cu fiicele ei Madalina si Ramona, agentul de paza Gheorghita Mitrofan. La inceput a fost sprijinit de Centrul Judetean de Creatie Populara, dupa care, in 2004, a preluat el conducerea ansamblului.

Stefanel Abdula a reusit sa faca cunoscut ansamblul lui in tot judetul, dar si in afara lui, prin repertoriu, unul autentic, prin talent si bucuria de a dansa. Nu a lasat muzicuta, este o incântare sa-l asculti. “Am facut o treaba buna, aducem si tineri, este in pregatire, in scoala, o formatie artistica, avem asigurat schimbul”, spune primarul-dansator. De unde timp?, il intreb.

“Când vrei sa faci ceva, când iti place, daca ai gasit oameni care cânta aceeasi muzica cu tine, iti sunt alaturi, timpul nu este o problema.” Stefanel Abdula, primar Gaiceana

Dansul, zice primarul, creaza acele legaturi tainice intre perechi, transmite un mesaj de uniune cu Universul, mai ales Hora. “Este ceva unic”, ne lamureste Stefanel Abdula. Si ii dau dreptate, urmarind coregrafia de pe scena, strigaturile si comenzile din timpul dansului, parca nu le ajunge scena, parca ar vrea sa cuprinda toti spectatorii in marea hora pornita de Ansamblul “Caraselul”.

Rasuna Valea Mare

Când l-am intrebat pe directorul Ansamblului “Busuiocul”, Petre Vlase, daca cunoaste vreun primar care stie sa cânte, vocal sau ca instrumentist, raspunsul a venit rapid: trebui sa-l cauti pe Adrian Solomon de la Faraoani. Este un artist, il cunosc de multi ani.”

La inceput s-a lasat greu, cum se spune, dupa care, primarul Adrian Solomon incepe “cântarea”. “Da, imi place sa cânt, m-am nascut cu talent, am inceput cu folk, la liceu, la Masini Unelte, la ‘Cântarea României’. Acum imi place muzica populara, de petrecere, lautareasca, romante, cânt la petreceri, iar de vreo trei ani cânt in Ansamblul folcloric ‘Ecoul din Vale’, din Valea Mare”. Asta este alta poveste. S-a gasit un om, un Mecena, cum ii spune primarul, care a investit bani, multi bani, suflet si munca pentru a infiinta un ansambu folcloric la Valea Mare.

solomon

El se numeste Mihai Solomon, un om de afaceri, care si-a gasit timp si pentru cultura. A luat-o de la zero, a reusit in câtiva ani, intr-un spatiu propriu, “Casa Iulia”, sa adune toata suflarea satului in jurul unei idei: “Ecoul din vale”. Adrian Solomon a mostenit dragostea pentru muzica de la tatal lui, care a fost dascal la biserica “Sf. Mihail” din Valea Mare. A fost 44 de ani organistul bisericii, absolvent al unui liceu de muzica.

“Tatal meu avea si voce foarte buna, da, de la el am mostenit vocea, talentul, fara talent nu poti sa te urci pe scena, sa te prezinti in fata oamenilor. Imi place sa cânt, cânt si la nunti, la prieteni, de ce nu!? Muzica este un fel de comunicare.” Adrian Solomon, primar Faraoani

Primarul si-a luat si copiii la ansamblu. Ma uit pe fotografii, Victor, baiatul cel mare cânta la acordeon, este deja elev la Colegiul “Ferdinad I”, clasa a IX-a, iar cel mai mic, Paul, a inceput cu tambalul, este in faza pregatitoare. Peste ani poate vom vedea pe scena toata familia Solomon, tatal solist, acompaniat de fiii sai.

Bas in corul satului

Ion Osolos, primarul comunei Oituz, cânta in formatii corale de când era elev al scolii generale din sat.

“Cânt din 1963, am cântat in corul scolii. Eram copii si cei cu un pic de voce si talent faceam parte din formatia aceea. Eram tare mândri. Am cântat acolo câtiva ani, iar din 1973 am intrat in Corul mixt taranesc al Caminului cultural.

Eram flacau si dirijorul de atunci m-a selectat la partida basilor, mi-a spus ca am voce. S-au facut 50 de ani de când sunt corist”, spune repede basul corului Este adevarat ca, in ultimii ani, cânta mai rar, “am o vârsta, dar nici Primaria nu ma mai lasa, nu-mi mai permit sa merg peste tot cu ei”.

ispravi primar oituz 1 ion osolos

Formatia corala din Oituz a implinit 110 de activitate, este cea mai veche formatie corala din zona Moldovei. Dar nu-i numai atât, Corul din Oituz are o bogata activitate, participa des la spectacole, concursuri si festivaluri. Manifestarile traditionale, de suflet, sunt “Memoria Oituzului”, Festivalul Slanicului, Sarbatoarea familiilor, spectacolele de Pasti, Craciun, Anul Nou, Ziua Copilului, a Femeii. Exista si o pepiniera pentru corul mare. De câtiva ani, dirijorul Gheorghe Oprea, si el de peste 50 de ani la pupitrul corului, a infiintat formatia corala de copii “Ciripel”, multi dintre ei “promovând” in corul mare.

“Eu o mostenesc pe mama, Anica Osolos, Fie-i tarâna usoara!, a cântat si ea in corul satului, avea o voce foarte frumoasa. Chiar si daca sunt primar, eu dau exemplu, imi place sa cânt alaturi de cetatenii din sat, asa mi se pare normal. Cred ca nu este casa care sa nu fi avut un cântaret in corul nostru, care a devenit emblema comunei. Suntem o familie, familia de coristi din Oituz.” Ion Osolos, primar Oituz

De-a lungul anilor, in cor au cântat in cor tineri, batrâni, tarani simpli, invatatori, preoti. Au imbracat costumul national, de sarbatoare, facut chiar de ei in casa si au cântat melodii populare, cântece patriotice, de dor, de munca, de jale, cântece religioase. Si-au cântat viata, cu bucuriile si tristetile ei. Printre ei, si primarul Ion Osolos.

Gheorghe Baltatescu

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri