29 martie 2024
Economie„Prima împădurire” se prelungeşte din nou

„Prima împădurire” se prelungeşte din nou

Ministerul Agriculturii a anunţat prelungirea celei de-a doua sesiuni de depunere a cererilor de sprijin pentru Schema de ajutor de stat „Sprijin pentru prima împădurire şi crearea de suprafeţe împădurite”.

Anul acesta, prima sesiune s-a încheiat la sfârşitul lunii martie, însă, fără ca vreun solicitant din judeţ să depună cerere la APIA. A urmat o a doua sesiune, cu termen final de depunere a cererilor 6 octombrie 2017, ora 17:00. Cum lucrurile nu s-au mişcat mai deloc, ministerul de resort a decis să acorde un nou termen, de data asta până în data de 17 noiembrie 2017, ora 14.30.

„Ghidul solicitantului, precum şi documentele relevante pentru implementarea Schemei de ajutor de stat «Sprijin pentru prima împădurire şi crearea de suprafeţe împădurite», sunt publicate pe pagina de internet a APIA, www.apia.org.ro, la secţiunea dedicată măsurilor delegate din PNDR”, au transmis reprezentanţii Ministerului Agriculturii. Cert este că proprietarii de terenuri care se înscriu în program pot primi 6.000 de euro pentru plantarea cu arbori a unui hectar şi alţi 2.700 de euro, anual, pentru întreţinere.



Alocarea financiară totală pentru sesiunea a doua din acest an a programului se ridică la 50 de milioane de euro.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri