28 martie 2024
ActualitatePremierul, acuzat de fapte penale. Reactiile politicienilor

Premierul, acuzat de fapte penale. Reactiile politicienilor

Direcția Națională Anticorupție (DNA) a anunțat vineri că procurorii au dispus începerea urmăririi penale față de premierul Victor Ponta, la data faptelor avocat, pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la evaziune fiscală în formă continuată și spălarea banilor în dosarul de corupție de la companiile energetice Turceni și Rovinari privind încheierea unor contracte de asistență juridică.

În aceeași cauză, procurorii au constatat că se impune continuarea urmăririi penale față de Victor Ponta și sub aspectul săvârșirii a trei infracțiuni de conflict de interese, dintre care una în formă continuată, fapte aflate în legătură cu funcția sa de prim-ministru.

“Prin urmare, în conformitate cu prevederile legale și constituționale, procurorul șef al DNA inițiază procedura de sesizare a Camerei Deputaților, pentru formularea cererilor de efectuare a urmăririi penale față Ponta Victor-Viorel, deputat, care în perioada în care se presupune că a săvârșit infracțiunile de conflict de interese a îndeplinit funcția de prim-ministru”, se arată într-un comunicat al DNA transmis AGERPRES.



Premierul Victor Ponta a declarat, vineri, că a fost numit în funcție de Parlament și doar acesta îl poate demite.

“Am avut cu Președintele Iohannis o discuție instituțională extrem de corectă și civilizată! Respect poziția sa publică, dar am fost numit în funcție de Parlamentul României și doar Parlamentul poate să mă demită! Cred că respectarea principiilor constituționale este esențială pentru societatea noastră și în niciun caz nu pot accepta că un procuror DNA este deasupra Parlamentului, Guvernului și a cetățenilor acestei țări! Asta ar însemna dictatură și cred că la peste 25 ani după 1989 ar fi o mare eroare pentru noi toți”, a scris Ponta, pe facebook.

“Astăzi, DNA a comunicat public că prim-ministrul Victor Ponta este învinuit de fapte penale. După părerea mea este o situație imposibilă pentru România ca prim-ministrul să fie învinuit de fapte penale. Pe de altă parte, pentru România cel mai rău lucru care s-ar putea întâmpla acum este o criză politică. Având în vedere toate acestea, solicit demisia premierului Victor Ponta”, a declarat șeful statului, la Palatul Cotroceni.

Președintele PLR Călin Popescu-Tăriceanu afirmă că o eventuală răsturnare a Guvernului pe cale judiciară ar fi “cea mai gravă încălcare a statului de drept” din ultimii 25 de ani.

“Victor Ponta se bucură în continuare de întregul sprijin al liberalilor rămași fideli atât valorilor liberalismului, cât și votului popular masiv din 2012. Considerăm că o eventuală răsturnare a guvernului pe cale judiciară ar fi cea mai gravă încălcare a statului de drept, a principiului separației și echilibrului puterilor în stat din ultimii 25 de ani. Democrația nu ar mai fi atunci, în România, decât o formă fără fond. Datoria noastră în acest moment și în fața unor astfel de amenințări este ca să apăram statul de drept, democrația și, mai ales, drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor”, spune Tăriceanu, potrivit unui comunicat de presă remis, vineri, AGERPRES.

Președintele PLR adaugă faptul că “instituțiile judiciare pot să ancheteze, dar nu trebuie să schimbe nici majorități parlamentare și nici guverne”, avertizând că în caz contrar democrația în România ar fi “doar o lozincă”.

Liderul Alianței Progresiste a Socialiștilor și Democraților din Parlamentul European, Gianni Pittella, susține că premierul Victor Ponta nu are niciun motiv să demisioneze din fruntea Guvernului.

“România este un stat suveran și respect întru totul independența autorităților române. Cu toate acestea, doresc să îmi exprim deplinul sprijin pentru Victor Ponta și pentru Guvernul pe care îl conduce. Cred că, în ultimii ani, România a înregistrat progrese socio-economice considerabile și că trebuie să continue pe acest drum. România are în acest moment nevoie mai mult ca oricând de stabilitate, dat fiind contextul regional”, a declarat Pittella, potrivit unui comunicat de presă remis vineri AGERPRES de PSD.

Pittella consideră că Victor Ponta nu are niciun motiv să renunțe la funcția de prim-ministru. “Este foarte important să menținem separația puterilor în stat, în acord cu valorile europene în care credem cu toții”, a spus președintele Grupului Socialiștilor și Democraților din PE.

Fostul președinte Traian Băsescu îi transmite, vineri, premierului Victor Ponta să plece din funcție, susținând că fiecare minut pe care acesta îl petrece în fruntea Guvernului “este un dezastru pentru credibilitatea României”.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri