19 aprilie 2024
ActualitatePremiere sau recompensă? Primarul Necula schimbă strategia în privința elevilor cu medii...

Premiere sau recompensă? Primarul Necula schimbă strategia în privința elevilor cu medii de 10

Două proiecte referitoare la premierea elevilor care au luat Bacalaureatul sau Evaluarea Națională cu media 10 au fost respinse de comisiile de specialitate ale Consiliului local deoarece legislația actuală interzice acordarea de premii în bani. Pentru a-i recompensa, totuși, pe absolvenții de 10, primarul Necula propune ca elevii să fie nu premiați, ci recompensați.

“În spațiul public au circulat în ultimele săptămâni două inițiative (a consilierilor PNL, respectiv a consilierului Ghingheș) inițiative de PREMIERE a elevilor cu rezultate, acestea primind însă aviz nefavorabil din partea compartimentelor de specialitate din cadrul Primăriei. Cele două inițiative vin în contradicție cu OUG 99/2016 dar și cu OUG 9/2017, ordonanțe ce interzic autorităților publice locale să ofere premii în bani din bugetele locale” – spune primarul Necula.

Pentru a evita problemele de legalitate, edilul propune o altă abordare, bazată pe Statutul Elevului care precizează la art. 7 (lit. v) că elevii pot primi RECOMPENSE materiale pentru rezultate deosebite obținute la învățătură.



“Pe cale de consecință, apreciez că o inițiativă de recompensare a elevilor cu rezultate deosebite la Bacalaureat și Evaluarea Națională, inițiativă asumată în ansamblu de către Consiliul Local la propunerea primarului (cu toți consilierii locali pe post de inițiatori ai proiectului) reprezintă un gest de normalitate și de susținere sinceră, dezinteresată, a celor mai buni dintre elevii noștri”, mai precizează Necula.

Cei 37 de elevi ce urmează a fi recompensați în cazul aprobării proiectului de hotărâre sunt cei care au obținut media 10 la Bacalaureat (patru elevi), respectiv la Evaluarea Națională (10 elevi), precum și elevii cu media peste 9 la Bacalaureat care au urmat învățământul liceal pe filieră tehnologică (23 elevi).

“Consider că elevii ce urmează o filieră tehnologică în cadrul liceului merită și trebuie susținuți, întrucât o comunitate se dezvoltă durabil și prin încurajarea învățămâtului tehnic” – a mai spus primarul Cosmin Necula.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri