Cum arată o piesă scrisă în numai trei zile? Păi, depinde de cine este autorul. În cazul nostru e Victor Eftimiu și comedia lui cu accente de farsă „Omul care aduce moartea”, pusă acum în scenă de regizorul Geo Balint, care semnează, totodată, adaptarea textului și scenografia. Avem de-a face, așadar, cu un spectacol de autor. Sincer, nu prea înțeleg de ce trebuie adaptat un text bine scris, cu incontestabil meșteșug, și foarte actual, pe deasupra. Din moment ce în comedia lui Eftimiu se vorbește despre vechi năravuri românești, cum ar fi tranzacționismul, corupția, compromisurile oneroase, pofta de mărire, despre politichia care sucește mințile și măsluiește adevărul, mai ales în preajma alegerilor.
Sunt lucruri, din păcate, la ordinea zilei, pe care le putem observa cu ochiul liber în orice campanie electorală. După cum spuneam, regizorul intervine însă în text, inventează un personaj, Svetlana (fata în casă e doar o figurantă în piesă), introduce replici, trimițând la unele realități contemporane (cum se face în multe spectacole actuale, ceea ce nu deranjează dacă aluziile sunt făcute cu inteligență și cu măsură ) și construiește, artificial, un alt final. Or, ce-i mult strică. Punctele de rezistență ale montării sunt câteva scene izbutite din prima parte, și interpretarea actoricească. Geo Balint a ales bine actorii.
L-a distribuit în rolul principal pe Florin Zăncescu (revenit, după o absență de șase ani, nedorită de el, pe scenă), care își demonstrează din plin înzestrarea de comedian. În Alexandru Hercule Filimon, blajinul podgorean candidat la fotoliul de primar dintr-un orășel de provincie, Florin Zăncescu are vervă, umor tandru, o versatilitate cuceritoare. În rolul farmacistului Leon, rivalul politic al lui Filimon, Viorel Baltag e foarte exact și stârnește hazul arborând un soi de morgă, de fapt niște sclifoseli de provincial suficient, înțepat. Raluca Filimon, soața podgoreanului, are chipul Florinei Găzdaru, care creionează, sigură pe ea, cu aplomb, o cochetă fandosită, deși cam trecută, din moment ce are fată de măritat, care-i spune afectată „iubi” consortului și se „pisicește” cu insistență pe lângă acesta, când are ceva de obținut. Fiica celor doi, Alice Filimon, este figurată în limite corecte de Alexandra Pascu, încă studentă la actorie, acesta fiind debutul ei scenic. Crochiul făcut de Ștefan Alexiu, care-l joacă pe George, fiul farmacistului, are haz, pe alocuri.
Vagabondul, cel scăpat de la înec de Alexandru Filimon, câștigând simpatia mulțimii, este interpretat cu inteligență, concis și expresiv de Bogdan Matei. El este omul care a văzut moartea și cunoaște prețul vieții, așa că-i zăpăcește pe toți, aducînd un vânt de înnoire, de libertate, de descătușare unor provinciali care, aidoma multor oameni, își construiesc singuri „chilii de temniță”. Bogdan Matei, în histrionicul personaj (care este, de fapt, actor), accentuează latura acestuia de manipulator abil. Am amintit de un personaj inventat de regizor, mai precis redimensionat, Svetlana, fata din casă, o rusoaică?! Cea care-l interpretează, urmând desigur indicațile regizorale, este Daniela Vrînceanu, ea conturând un personaj pitoresc, cu exces de culoare, mergând spre caricatural. Svetlana este un soi de asistentă deșucheată din show-urile de televiziune tip tabloid, un element de entertainment, așadar. Că tot se cere și se poartă, e la modă divertismentul.
Ceea ce m-a nedumerit la punerea în scenă a acestei comedii spumoase, cu situații comice din belșug, cu replici de tot hazul, toate cât se poate de laice, desigur, a fost amplasarea în decor a unei imense icoane cu Iisus Pantocrator, și finalul. Unul lipit, venind din altă zonă de sens, din alt registru stilistic. Final în care, după un fel de vuiet care anunța parcă apocalipsa, se aude vocea firavă și peltică a unui copil, spunând Tatăl nostru. Or, piesa lui Eftimiu este o farsă satirică, care se termină cu „pupat toți piața endependenți”, cu toată lumea mulțumită, în micimea, în lipsa ei de orizont, de principii, în călduța, confortabila ei ipocrizie. Chestiile cu tentă mistică, apelul la divinitate, penitență, salvarea prin puritate etc. sunt din altă zonă.
