Unul dintre cele mai reconfortante lucruri pentru mine este să fiu în mijlocul unor copii, într-o sală de teatru. Mă simt încărcată de minunata lor energie, trăiesc alături de ei emoții, mă amuză reacțiilor lor sincere, directe, proaspete.

Așa mi-am imaginat că se va întâmpla și la recenta premieră a Secției de Animație a Teatrului „Bacovia”, cu un tiltu foarte promițător, „Dragostea celor trei portocale”, un basm teatral de Carlo Gozzi, repovestit de Ovidiu Lazăr. Dar până ajungem la repovestit, am să amintesc povestea originală, care este foarte frumoasă, sensibilă, plină de peripeţii, de magie.

În ea este vorba despre un prinţ bolnav de tristeţe, în urma unui blestem, care s-ar putea însănătoşi dacă ar avea motive să se veselească. Şi numai dragostea poate face această minune, iubirea şi buna-dispoziţie fiind salvatoare în cazul său. Mai mulţi medici, aduşi de regele-tată, se întrec să–i găsească leacul, prilej de savuroase scene comice, între timp, în palat ţesându-se o mulţime de intrigi puse la cale de linguşitori şi pohtitori de putere. Dar capul răutăţilor e vrăjitoarea Morgana, cea care îl ţine sub un straşnic blestem pe prinţul Tartaglia şi pe nişte delicate prinţese.

Acestea sunt ţinute prizoniere înlăuntrul unor portocale dintr-o grădină păzită de trei paznici înfricoşători. Iar prinţul ar trebui să ajungă la ele şi să le scape de sub blestem, să le elibereze din coaja portocalelor, găsindu-şi astfel aleasa inimii, fericirea în dragoste. Tartaglia pleacă în căutarea grădinii, într-o călătorie plină de întâmplări neprevăzute, de multe peripeţii şi încercări, fiind însoţit de bufonul Truffaldino. Va birui toate obstacolele şi se va întoarce învingător, împreună cu prinţesa care-i va fi mireasă.

Iar la palat va fi mare veselie, după ce toate intrigile netrebnicilor vor fi dejucate, iar curtenii vor fi poftiţi la o minunată nuntă princiară. Cum vă spuneam, însă, pe scena băcăuană acest minunat basm, în care dragostea are parfum de portocale, este folosit doar ca pretext de regizorul spectacolului, Ovidiu Lazăr. Care pune în scenă un experiment, de fapt, într-o instalație teatrală cu obiecte translucide, datorată scenografului Marian Văsii, foarte expresivă și imaginativă. Actorii joacă la vedere, spectacolul este live, nu este înregistrat, și de aici vin și multe scăderi, pentru că sunt replici care nu se aud.

Actorii fac un efort vădit de a se integra în această montare, sunt participativi, mobili, și au o apreciabilă plasticitate corporală, de momentele coregrafice ocupându-se Tănasă Romeo Iulian. Ei urmează conștiincios linia dată de regizor, viziunea acestuia. Numai că, tot ce se aude pe scenă suferă de un îngrozitor verbiaj, de o alambicare teribilă, rebusistică, neînțelegându-se mai nimic din seria de momente disparate, despletit „onirice”. E un voit „puzzle”, aflăm din caietul- program, ceva fără story, despre utopie, despre „libertatea nesăbuită”, despre fantezie, vis, iubire, în general despre… Prea mult „despre”, astfel că ni se livrează paradoxuri, calambururi, mici dizertații, digresiuni, vedem cum e devoalată convenția, ironizată, în fine, mici jocuri moderniste, gratuite însă, și cam absconse. Așa că, la un moment dat te ia și cu vertij, că tot se învârtesc moriște și alte cele în scenă.

Or, teatrul pentru copii, fie ei și de vârste mai mărișoare, are niște reguli ale lui, foarte clare: poveste cu o morală limpede, lucruri inteligibile, sens. Întâi le învățăm pe acestea, le stăpânim, și apoi ne jucăm cu ele, combinăm, deformăm voit, deconstruim, abstractizăm, inovăm, etc… Se spune că, până la 12 ani, Picasso desena ca Rafael (tatăl său a fost extrem de sever în privința asta), apoi a devenit ceea ce știm. În fine, ca să nu pic și eu în verbiaj teoretizant, vreau să spun că nu-mi plac „dezvrăjirile”, nu au făcut nimic bun în artă. Aș fi vrut să văd un spectacol ludic, îndrăzneț, cu haz, cu magie, și cu o logică a visului, pentru că ea există, iar arta are rolul de a ordona elementele disparate într-o structură.

Nu e rău să faci experimente (și conducerea teatrului face bine că se arată deschisă față de acest aspect), numai că nu toate sunt reușite. Am să închei notând distribuția spectacolului (a cărui spațiu sonor a fost asigurat de Ciprian Manta, un bun profesionist): Laurențiu Budău (remarcabil!), Andreea Sandu, Denise Ababei, Neagu Alina Vasilica, Tiberiu Gabor-Bitere (foarte dăruit, simpatic), Marius Puiu Gheorghiu, Mihai Chihaia, Ion Coșa, Ciprian Cârstiuc, cu toții meritând laude pentru prestația lor.


Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

LĂSAȚI UN MESAJ