29 martie 2024
SportPreliminariile EURO 2016: România - Finlanda 1-1

Preliminariile EURO 2016: România – Finlanda 1-1

Naționala de fotbal a României a terminat la egalitate cu formația Finlandei, scor 1-1 (0-0), joi seara, pe Arena Națională din București, în Grupa F a preliminariilor EURO 2016.

România a smuls in extremis egalul, după un meci pe care l-a controlat circa 65 de minute, dar pe care a fost la un pas să îl piardă lamentabil.

Finlanda, care nu a învins niciodată România, în zece meciuri oficiale, a deschis scorul prin Joel Pohjanpalo (67), dar Ovidiu Hoban a redat tricolorilor speranța în prelungiri (90+1), marcând un gol ce poate aduce calificarea directă la EURO 2016, în cazul unei victorii cu Feroe.



Tricolorii și-au creat o ocazie mare de gol în chiar primul minut de joc, când Keșeru a reluat cu capul spre colțul scurt, dar fundașul Uronen a respins din fața porții. Peste doar câteva minute, atacantul României a reluat cu capul peste poartă (4). Bogdan Stancu a fost și el aproape de gol, dar portarul Hradecky a respins, iar Grigore a trimis peste poartă (8).

După acest forcing de debut, nordicii au reușit să iasă din propria jumătate și la prima acțiune de atac au fost aproape de deschiderea scorului: Pohjanpalo (15) a deviat o centrare venită în careu, dar Tătărușanu a avut un reflex salvator.

România a revenit imediat în atac, iar Hradecky s-a remarcat din nou, respingând în același minut, 17, două mingi periculoase expediate de Stancu și Chiricheș.

Naționala antrenată de Anghel Iordănescu a exercitat o presiune constantă, întreruptă de raiduri răzlețe ale finlandezilor, care nu au avut consistență pe faza de atac.

Grigore a creat și el pericol la poarta lui Hradecky, însă a fost imprecis (21), după care Keșeru s-a aflat de două ori în prim plan: în min. 35 a luftat din poziție ideală, de la 11 metri, iar în minutul 43 șutul său a fost respins de portar. Goalkeeper-ul finlandez a avut o intervenție providențială și în min. 44, când a deturnat șutul la colțul lung al lui Torje (44).

România a început ezitant repriza secundă, iar Pukki a fost în poziție de a deschide scorul, însă Tătărușanu a apărat (48).

Torje (50) i-a testat vigilența lui Hradecky, iar Raț (53) a trimis puțin peste transversală, pentru ca Torje să rateze cea mai mare ocazie (55), șutul său din marginea careului lovind bara. Un minut mai târziu, Tătărușanu ne-a dat emoții, scăpând pentru un moment o centrare în fața lui Pukki.,

Hradecky a fost la post și în min. 58, la mingea trimisă cu capul de Keșeru, din centrarea lui Sânmărtean.

Împotriva cursului jocului, Finlanda a reușit să deschidă scorul, prin Joel Pohjanpalo (67), la capătul unui contraatac. Mai mult, oaspeții au fost aproape să își dubleze avantajul un minut mai târziu, dar Tătărușanu a reținut in extremis.

România a acuzat șocul și nu a mai legat nimic, iar Pukki a fost faultat de Grigore în careu, dar arbitrul a lăsat jocul să continue (72). Ring (80) a tras pe direcția lui Tătărușanu, care a salvat un nou gol.

Când puțină lume se mai aștepta, un șut al lui Andone a fost respins de portarul Hradecky, iar Hoban a împins mingea în poartă, egalând scorul 1-1 (90+1).

România va juca duminică în Feroe, cu calificarea ”pe masă”, după ce Irlanda de Nord a obținut biletul pentru turneul din Franța.

Iordănescu a fost contestat pe finalul meciului, stadionul cerându-i demisia, într-un moment în care echipa era într-o vizibilă degringoladă.

România a stabilit și un nou record de ineficacitate cu acest prilej, 428 de minute fără gol marcat, depășind contraperformanța care dura din 1948 (413 minute).

România — Finlanda 1-1 (0-0)
Au marcat: Ovidiu Hoban (90+1), respectiv Joel Pohjanpalo (67).
București, Arena Națională
Preliminariile EURO 2016 — Grupa F

Au evoluat echipele:

România: 12. Ciprian Tătărușanu — 2. Paul Papp, 6. Vlad Chiricheș, 21. Dragoș Grigore, 3. Răzvan Raț (căpitan) — 5. Ovidiu Hoban — 11. Gabriel Torje (22. Adrian Popa, 87), 17. Lucian Sânmartean, 7. Alexandru Chipciu (10. Alexandru Maxim, 60) — 19. Bogdan Stancu (9. Florin Andone, 69) — 13. Claudiu Keșeru. Selecționer: Anghel Iordănescu.
Rezerve neutilizate: 1. Costel Pantilimon, 23. Silviu Lung Jr — 15. Valerică Găman, 16. Alexandru Mățel, 4. Cosmin Moți, 14. Steliano Filip, 8. Mihai Pintilii, 18. Andrei Prepeliță, 20. Constantin Budescu.

Finlanda: 1. Lukas Hradecky — 13. Kari Arkivuo (5. Ville Jalasto, 64), 2. Paulus Arajuuri (4. Joona Toivio, 62), 3. Niklas Moisander (căpitan), 18. Jere Uronen — 19. Alexander Ring, 15. Markus Halsti, 6. Rasmus Schuller, 8. Perparim Hetemaj — 10. Teemu Pukki — 20. Joel Pohjanpalo (21. Kasper Haemaelaeinen, 77). Selecționer: Markku Kanerva.
Rezerve neutilizate: 12. Niki Maenpaa, 23. Jesse Joronen — 22. Jukka Raitala, 7. Juhani Ojala, 17. Thomas Lam, 16. Sakari Mattila, 11. Robin Lod, 9. Berat Sadik.

Arbitru: Craig Thomson; arbitri asistenți: David McGeachie, William Conquer; arbitri asistenți adiționali: Steven McLean, Andrew Dallas; arbitru de rezervă: Douglas Ross (toți din Scoția)
Delegat UEFA: George Fantaros (Cipru), observator UEFA pentru arbitri: Matteo Trefoloni (Italia)
Cartonașe galbene: Pohjanpalo (49), Halsti (54), Toivio (74), Hetemaj (82).

AGERPRES

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri