În noaptea care a urmat “duminicii însângerate” din data de 30 ianuarie 1972, când trupele britanice au ucis 13 protestatari în Derry, Irlanda de Nord, sute de tineri s-au înscris în IRA.
Acţiunea brutală a paraşutiştilor englezi, care au deschis focul împotriva unor oameni neînarmaţi, a fost urmată de două decenii de confruntări sângeroase, cu mii de morţi atât din rândul forţelor armate, cât şi al civililor.
Cam cum vor reacţiona catalanii după imaginile difuzate de televiziuni înfăţişând protestatari umpluţi de sânge de forţele poliţiei spaniole aduse din alte provincii pentru a interzice referendumul asupra independenţei?
Va urma cu siguranţă o radicalizare a societăţii, semnalul de declanşare a violenţelor fiind deja dat. Nici nu va mai conta ideea de la care s-a pornit, că politicienii catalani sunt sau nu populişti sau demagogi; va conta violenţa şi răspunsul la violenţă, într-o spirală a urii care va putea foarte uşor degenera într-un conflict civil. Nici măcar nu e ceva original: aşa s-a pornit războiul din Siria, aşa a pornit războiul în estul Ucrainei: de la mici violențe care s-au transformat în violențe mai mari.
Într-un alt plan, cel politic, Spania plăteşte oalele sparte de colegii din Uniunea Europeană care au încurajat separaționismul. Când majoritatea ţărilor UE decide să recunoască independenţa Kosovo, se cheamă că se da un semnal puternic regiunilor care militează pentru autonomie şi/sau independenţă.
Scoţia aproape că a reuşit la referendumul de acum câţiva ani, iar secesiunea sa era privită cu simpatie de UE. Irlanda de Nord nu a renunţat niciodată la ideea de a se uni cu Republica Irlanda, Gibraltarul cochetează şi el cu desprinderea de Regatul Unit pentru a-şi păstra relaţiile privilegiate cu UE.
Tot în Spania, Ţara Bascilor s-a aflat în război zeci de ani cu autorităţile centrale, în Italia zona de nord doreşte secesiunea iar Tirolul vrea să treacă la Austria, Corsica visează independenţa faţă de Franţa şi cu voia dvs., Ţinutul Secuiesc se agită pentru autonomie în România.
Mişcările separatiste sunt, evident, mult mai multe şi nu ar fi o problema dacă acestea nu ar fi folosite de anumite ţări pentru a obţine avantaje. UE, de exemplu, doreşte teritorii cât mai mici, fără suverantitate, care să poată fi conduse cât mai uşor în folosul Germaniei; SUA doreşte o Europa cât mai fragmentată, care să poată fi dominată şi nici Rusiei nu-i displac durerile de cap de care suferă proiectul european.
Desigur, independenţa Cataloniei, deşi dorită la nivelul Bruxelles-ului, vine într-un moment nepotrivit, când Brexitul produce ravagii. Din acest motiv, UE nu dă semnale pozitive şi ameninţă să nu recunoască noul stat; o atitudine total diferită faţă de precedentul Kosovo. Un precedent care e pe cale să se întoarcă asemenea unui bumerang împotriva UE.
 | Abonați-vă la canalul Telegram Deșteptarea pentru a primi știri necenzurate de "standardele comunității" |
