Povestea preotului bacauan, plecat sa crestineze Africa

5


Sunt oameni care poarta in ei o lumina aparte, oameni a caror lumina ti se arata,necunoscându-i chiar, dintr-un cuvânt, dintr-un gând pe care ajungi sa-l citesti aparent din pura intâmplare, asa cum a fost el – gândul-cuvântul – redat de emitator, intr-un context sau altul, acel context fiind uneori chiar o retea de socializare. O astfel de lumina – care te face sa-ti doresti apoi sa-l si cunosti pe cel care o poarta – a fost, pentru mine, cea intrezarita in persoana unui tânar bacauan, a carui menire e in plina implinire, iar o prima dovada a acestei meniri in implinire a fost hirotonirea lui, pe 24 iunie 2015, la Catedrala Romano-Catolica „Sfânta Maria Regina” din Iasi. Numele lui este Madalin Barbut (26 ani), s-a nascut la Nicolae Balcescu si este, in prezent, vicar la Parohia „Fericitul Ieremia Valahul” din Roman.

L-am descoperit pe Madalin Barbut undeva prin 2011, pe reteaua de socializare Facebook. Nu mai stiu – si nici relevanta nu cred sa aiba – cine, cui a cerut „prietenia” virtuala. Ce stiu insa fara nici o indoiala este ca gândurile, cuvintele, fotografiile postate de Madalin imi apareau, in „news feed”, incarcate cu lumina, iar urmarea citirii acestor gânduri era – si a ramas – un zâmbet pe chipul meu. Si un profund sentiment de admiratie-respect.

Cautari pentru regasiri, in Africa: praf si duiosie

Pâna in vara lui 2015, când ne-am si intâlnit (dupa ce mi-am facut curaj sa-i marturisesc ca mi-ar placea mult sa scriu, asa cum pot eu, putin din povestea sa), am urmarit cu drag devenirea lui Madalin prin postarile sale in general si prin relatarile sale scurte despre experienta traita in Africa, in mod special. Pentru ca Madalin Barbut – pe atunci student la Institutul Teologic Româno-Catolic „Sf. Iosif” din Iasi (absolvent, anterior, al Colegiului National Catolic „Sf. Iosif” din Bacau) – a avut o experienta de sase luni (2012 – 2013) in Africa – Coasta de Fildes, mai exact in localitatea Djebonova (sat de pe lânga orasul Boake).

 Povestea preotului bacauan, plecat sa crestineze Africaz`

„Dupa primii patru ani de studii la Institut – a povestit Madalin – se face un an de practica pastorala. Este vorba despre asa-numitul an Pastoral. Trebuia sa alegem daca ramânem in tara pentru a-l face sau daca alegem strainatatea. Eu am ales strainatatea pentru ca am simtit ca am nevoie sa intâlnesc noi mentalitati si modul in care este perceput Dumnezeu in alta parte decât in tara. Am ales, asadar, Coasta de Fildes…”.

Odata ajuns aici, Madalin a luat la „pas” experienta sa, in stradania de a descoperi o lume mai putin stiuta din care facem totusi, cu totii, parte, dar, se poate spune, si pentru a se descoperi pe sine. Despre aceasta lume, despre acest colt de Africa, Madalin ne spune: „Am calatorit intr-o epoca in care am fost si noi. O lume surprinzatoare, cu mult praf, la propriu, pe de o parte, dar cu o viata linistita, unde barbatii in general stau, iar femeile muncesc foarte, foarte mult. Legat de asta imi amintesc ca intr-o zi m-a surprins cum doi barbati s-au oprit pe drum sa puna pe capul unei femei un lighean mare si greu, cu fructe, legume si ignam – un fel de cartof mare cât o sfecla”…

 Povestea preotului bacauan, plecat sa crestineze Africa

Pâna la ajungerea „acasa” – „pentru ca acolo a fost «acasa» pentru sase luni” – calatorii au fost nevoiti sa treaca peste controale foarte serioase – „fusesera revolte!” -, au fost intâmpinati totodata de oamenii din sat intr-un mod cu totul induiosator.

„La vederea unui alb, de fiecare data, pe strada, toti copiii vin sa te inconjoare, sa te atinga – povesteste Madalin Barbut. Un copil mi-a cerut un fir de par de pe mâna. M-a induiosat. E induiosatoare toata aceasta intâmpinare a lor, curiozitatea amestecata cu usoara teama”…

Zi de zi, timp de sase luni, viata lui Madalin pe meleagurile africane a insemnat un intreg proces in parcurgerea constiintei/constientei de sine. Nu i-au lipsit suferintele, fricile, dar nici bucuriile si implinirile. „La o luna dupa ce am ajuns acolo, am fost nevoit sa ma operez de apendicita. Mi-a fost tare teama. Nu cunosteam spitalul – spitalele arata groaznic! -, nu cunosteam nimic despre actul medical de acolo. In plus, pentru ca a trebuit sa tin regim, cred ca din 100 de zile, 90 am fost nevoit sa manânc numai orez, pentru ca bucataria lor, desi foarte gustoasa si variata, este foarte picanta. Mi-a fost foarte greu in acele zile. Pe de alta parte – isi aminteste tânarul vicar – am intuit in acei oameni o liniste aparte, personala, a lor. La o zi dupa ce am fost operat, m-am trezit cu oameni de acolo la spital. Imi zâmbeau si atât. Nu spuneau nimic. Apoi am remarcat ca, de fapt, aceasta liniste este o caracteristica a lor: vezi oameni adunati in diferite locuri care stau impreuna un timp destul de lung fara sa-si spuna nimic”.

Aceasta liniste, precum si tot ce i-a fost dat sa vada si sa traiasca lui Madalin in prezenta comunitatii Djebonova, el le-a „tradus” ca fiind simplitatea prin care acesti oameni percep lumea: „Sunt niste simpatici. Daca vorbim despre ei – a zâmbit Madalin – cred ca sunt niste oameni foarte calzi, asta si pentru ca este foarte cald acolo unde locuiesc ei. Au o liniste a lor, iau viata ca atare”…

Divinitate, ritualuri si perceptii

Aceasta liniste a oamenilor din comunitatea in care Madalin s-a aflat – alaturi de inca un coleg de Institut – a regasit-o si in modul in care ei participa la slujbe. „In misiune – povesteste tânarul slujitor al lui Dumnezeu – am fost impreuna cu inca un coleg, de lânga Iasi. Exista un preot romano-catolic român care este misionar in acea comunitate, de circa noua ani. In fiecare zi mergeam si tineam Sfânta Liturghie sub un copac, in vreo casa sau in capelele lor”…

 Povestea preotului bacauan, plecat sa crestineze Africa

La Dumnezeu, ne explica Madalin, oamenii de acolo ajung prin dans, astfel ca pentru fiecare celebrare a lor, ei au un dans. „Au cumva dansul in sânge”. Fascinant (pentru noi) este si ritualul inmormântarii, asa cum misionarul bacauan l-a descoperit si ni l-a dezvaluit. „O inmormântare, la ei, dureaza trei zile, inmormântarea propriu-zis având loc doar sâmbata, iar momentul este unul cu muzica si bucurie. Murise cineva chiar lânga locul unde eram noi stabiliti. Imi amintesc ca muzica a rasunat la propriu de vineri pâna duminica, zi si noapte. Inmormântarile, la ei, sunt prilej ca rudele sa se intâlneasca, sa-si faca daruri si sa puna la cale viitoare casatorii”.

Surprinzatoare si frumoase sunt si alte obiceiuri, cum ar fi cel al atasamentului si recunostintei. „Ei iau viata ca atare, nu se plâng. Imi amintesc ca atunci când am ajuns acolo, toti ne intrebau ce le-am adus. Asta pentru ca acolo este o mentalitate ca daca cineva iti ofera un lucru, se creeaza automat o legatura intre tine si el. Iar daca eu, cel care am primit ceva, il respect pe cel ce mi-a dat, atunci acesta din urma va avea mereu grija de mine sa nu mor de foame”, a povestit Madalin Barbut.
Odata Anul Pastoral incheiat si cu acesta misiunea sa in Africa, Madalin s-a reintors la Institut pentru a-si finaliza anii cinci si sase de studii. Despre experienta de acolo, ne spune ca i-ar placea sa o repete, cumva. „M-as duce oricând in vizita. Sunt constient ca acolo este o parte din mine. De altfel, mi-am propus ca in viata sa trec macar inca o data pe unde am mai fost pentru a sta exact pe aceleasi «banci» si a ma privi”…

Menire in continua implinire

Madalin Barbut (26 de ani), vicar la Parohia „Fericitul Ieremia Valahul” din Roman, a absolvit in 2015 Institutul Teologic Româno-Catolic „Sf. Iosif” din Iasi, iar intr-o zi de marti, 24 iunie, a fost hirotonit la Catedrala Româno-Catolica „Sfânta Maria Regina” din Iasi. Despre aceasta zi, Madalin mi-a spus: „A fost o asteptare de 11 ani. Cu o zi inainte (de hirotonire, n.r) iti spui: mâine voi fi preot. Te intâlnesti cu limitele tale pentru ca esti om si ai mare incredere in Dumnezeu”. Prima slujba, Madalin a tinut-o pe 28 iunie 2015 in satul natal: „A fost… A fost foarte multa lume, au fost educatori, profesori, colegi, prieteni. Am simtit recunostinta”.

 Povestea preotului bacauan, plecat sa crestineze Africa

La intrebarea – pe care am stiut ca risc ridicând-o, pentru ca eu, personal, nu mai aveam nevoie de vreun raspuns – de ce ai ales sa fii preot, Madalin a zis doar atât: „Stiinta (in sensul de ratiune, n.r.) nu poate raspunde la intrebarea «de ce?» am ales asta. Pentru ca nu e «de ce?», ci «CUM?». E un sentiment care-ti ofera liniste. Alegem ceea ce ne face bine. Pentru mine, preotul ramâne omul Sperantei. Si cu asta cred ca am spus tot”.

O marturisire

Sunt oameni care poarta in ei o lumina aparte, oameni a caror lumina ti se arata, necunoscându-i chiar, dintr-un cuvânt, dintr-un gând pe care ajungi sa-l citesti aparent din pura intâmplare, asa cum a fost el – gândul-cuvântul – redat de emitator, intr-un context sau altul, acel context fiind uneori chiar o retea de socializare. Despre un astfel de om-lumina v-am spus.
Marturisesc ca am fost botezata si am ramas crestin-ortodox. E, poate, acest fapt un cu atât mai mare semn – pentru mine – ca, dincolo de religia pe care fiecare o poarta, dincolo de culoare si alte asemenea criterii, gândul bun, comunicarea, linistea interioara si respectul fata de seaman sunt temelii ale unei lumi bune, frumoase, cu iubire si pace…

[/lock_content]



Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

5 COMENTARII

  1. Am auzit de acest părinte și chiar am cumparat ziarul pentru a-i citi povestea integral. Impresionant exemplu de implicare și dorința de bine. Toată stima și va asigur de rugăciunile mele

  2. La venirea lui Mădălin din Africa scriam la Iași un articol despre experiența lui din Africa. M-a bucurat enorm să citesc și să aflu de parcursul său profesional de după întâlnirea noastră de la Institutul Teologic din Iași. De apreciat calmul transpus prin cuvintele autorului: este exact ceea ce îl caracterizează pe personajul reportajului de față. Un om deosebit pe care mă bucur că l-am cu cunoscut în persoană.

LĂSAȚI UN MESAJ