Inevitabil, gazetarul este interesat pentru cine scrie, de cine este citit, care sunt asteptarile din piata, subiectele, temele celui care cumpara gazeta. Pe lânga studiile de piata, informatii utile vin si din reteaua de distributie directa (puncte de difuzare la liber, volanti), dar si de la colaboratori. In ultimii ani, pentru siguranta si eficienta, se mizeaza pe cresterea numarului de abonamente, astfel ca tirajul sa aiba, in proportie de 40-50 la suta, difuzarea asigurata.
Pe linia intâi a frontului sunt, evident, postasii, cei care, in cea mai mare parte, incheie contractele, ii cunoste pe fiecare, le stie reactiile, mobilul, interesul pentru un anumit gen de presa. El transporta ziarul, numai el stie cum, la cutia postala, la poarta sau direct in casa, indiferent de vreme, distanta, starea de sanatate sau psihica.
Zilele trecute am fost la Beresti Bistrita, la Ghiseul Postal (fost oficiu), unde, aveam sa aflu ca sunt multe abonamente la ziarul Desteptarea, mai multe chiar ca intr-un oras. Care este secretul, am vrut sa aflu de la cei patru lucratori postali. Raspunsul a venit de la oficiantul rural Vica Hura, absolventa a Liceului de Posta si Telecomunicatii din Bacau, care lucreaza la Posta din 1977, aproape 40 de ani doar la Beresti Bistrita: nu exista niciun secret, este vorba de pasiune, de munca si responsabilitate.
Oamenii cu tolba
Masina cu efectele postale vine, zilnic, intre orele 11.00 – 12.00. Depinde de vreme si de cantitatea „marfii”. Dupa predare, toti lucratorii trec la cartare, mai simplu, se face repartizarea pe localitati si, evident, pe postasi: prezentari mandate, mesagerie, corespondenta, achitari – incasari, cupoane de pensii, facturi E-ON, alocatii, scrisori, felicitari, presa, materiale promotionale etc., dar si obiecte la vânzare libera. Totul nu dureaza decât o ora, dupa care postasii Gheorghe Soare, Adriana Malinici si Carmen Lenuta Chiraples iau tolba si…la drum. Cu multi ani in urma, postasii primeau o remiza, pentru cal si caruta (sareta), pentru a se deplasa in sectorul repartizat.
Astazi? Astazi, fiecare postas se descurca cum poate, cu bicicleta, caruta, masina (!), dar cel mai sigur pe jos, câte 20-30 de kilometri, in fiecare zi. Gheorghe Soare are de distribuit abonamente de la Desteptarea, dar si de la ziare centrale. Nu mai este presa ca inainte, când o carau cu sareta, acum incape totul in tolba postasului, care tot ajunge la 10-15 kilograme.
Neam de postasi
Postasii sunt purtatori de valori, au raspundere, dar si riscuri, despre care nu le place sa vorbeasca. Ploua, ninge, bate vântul, zi sau noapte, pe câmp sau prin padure, postasul trebuie sa ajunga la fiecare destinatar.
„De 25 de ani bat satele, la portile oamenilor: Posta!, Postasul! Am fost patru copii acasa, toti am urmat Liceul de Posta, trei fete la Telefoane, eu la Posta. Oamenii sunt intelegatori, amabili, ii cunosc pe toti, insa când este vorba de pensii, alocatii, ajutoare sau presa nu admit nicio intârziere. Uneori ma apuca seara, noaptea, mai primesc reprosuri, insa niciodata nu se intâmpla sa nu ajung la fiecare”, imi spune Gheorghe Soare.
In aceasta meserie, aveam sa aflu, oamenii apreciaza seriozitatea, punctualitatea si cinstea postasului. Dupa ce si-a pus in ordine distributia din acea zi, Gheorghe Soare arunca tolba pe umar si pune bicicleta in miscare: „Hai, fetita, avem drum lung astazi”, il mai aud.
„Mersul pe jos face bine la sanatate”
Firava, dar batoasa, altfel n-ar putea ridica geanta de jos, Adriana Malinici este postas de 20 de ani. Acum are de distribuit efectele postale in Padureni, Climesti si Brad. In functie de pondere, isi stabileste traseul. „Eu am mai putine abonamente, satele sunt mai saracute, dar ii bat mereu la cap, imi promit, apoi uita. Ce vor sa citeasca? De toate, apreciaza ziarul de vineri, tinerii cauta la publicitate locuri de munca, vânzari, ii intereseaza informatiile despre banci, dar si politica, toti fac politica”, imi spune doamna Adriana. Nu a avut niciun necaz, o cunoaste lumea, o respecta, multi o astepta-n poarta, le duce cuponul de pensie, banii, alocatiile, ajutoarele sociale. Glumeste ca ii place sportul, face bine mersul pe jos.
Cu tolba isi câstiga salariul si, poate, pensia! La despartire zice ca, drept recompensa ca am venit sa scriu despre postasii din Beresti, o sa mai faca câteva abonamente la Desteptarea. „Un ziar bun, zice si lumea, dar n-are programele Tv, cauta oamenii. E mare lucru, ca v-ati gândit si la postasi. Nu ma gândeam in veci ca o sa fiu data la ziar”, zice din mers postarita.
Mama i-a predat lectii de postas
Cu mezina Lenuta Carmen Chiraples, fiica de postarita, alura de voleibalista, mereu cu zâmbetul pe fata, stabilim sa mergem la un abonat. „Nu-i departe. Este cel mai fidel cititor de Desteptarea”, ma atentioneaza. Pe drum aflu ca lucreaza de sapte ani la Posta, are doua fete, a mai incercat si alte meserii, insa la Posta ii place. „E greu, dar e munca frumoasa, fac zilnic 20-30 de kilometri cu geanta in spate, insa trec repede, stau de vorba cu multe persoane, duc si aduc stiri, le fac oamenilor mici bucurii, le duc chiar si mesaje dintr-un sat in altul, sunt postas, nu?”, spune glumind Carmen. Are un sector greu, Beresti Bistrita, Ciumasi, Borleanu si Fagetel. Luna aceasta este fruntasa la abonatii de la Desteptarea.
Ajungem la familia Doroftei, Mihai si Maria, retrasi la „casa de vacanta”, dupa pensionare. „Noi, domnule, citim presa de când ne stim. Imi place sa citesc, ma intereseaza ce se intâmpla in lume, in tara. E un ziar bun, are de toate, un rând nu ramâne necitit. De multe ori recitesc unele articole. Ne-am invatat si nu putem fara ziar”, spune domnul Mihai Doroftei.
Mai practica, doamna Maria face rapid o socoteala, la intrebarea mea daca un abonament nu este un efort prea mare, cu 20 de lei, la tara, poti face ceva. „Sunt bani dati cu dobânda, iar daca nu ne-am imbogatit pâna acum, nici nu o sa saracim. Dar eu zic ca suntem mai bogati cu un ziar in casa”, afirma, rasfoind deja ziarul, doamna Maria.
Imi pare rau ca nu pot ajunge la toti abonatii din Beresti Bistrita, insa ii rog pe noii mei prieteni sa-i salute din partea noastra.
“A scris la ziar” nu-i doar o sintagma, oamenii au incredere in cuvântul scris, cum nu trebuie sa uitam ca alaturi de noi este si POSTASUL, fara el, fara daruirea lui, ziarul nu ar ajunge in fiecare zi la cititor. „Scrieti, ca noi suntem aici. Transmiteti la toti sanatate, bucurii, articole frumoase, de la familia Doroftei, din Beresti Bistrita”, ne spun la despartire prietenii nostri.
Multumim frumos!, la fel si dumneavoastra.
