28 martie 2024
SportPortile ni se deschid, ca s-o batem pe Rapid!

Portile ni se deschid, ca s-o batem pe Rapid!

Sport Club Bacau – Rapid Bucuresti (sâmbata, ora 13.30, stadion “Letea”)

Când o poarta se inchide, alta sta sa se deschida. Larg de tot, sa se vada primul loc. Iesita din Cupa României pe usa din fata, dupa un meci contra ASA-ului pe care l-ar fi câstigat cu oricare alt arbitru in afara lui Marian Balaci la centru, Sport Club Bacau reia asaltul asupra sefiei ligii secunde. Si o face intr-un meci cu cutitele pe masa, contra actualei lidere, Rapid Bucuresti, de care o desparte doar golaverajul. Asta, fireste, pâna sâmbata.

“Rapidul este o echipa buna, dovada ca se si afla pe locul 1, cu 19 puncte, atâtea câte avem si noi”, a sunat declaratia smechera a antrenorului bacauan Cristi Popovici, care spera ca elevii sai vor reusi sa treaca peste oboseala acumulat miercuri, in “optimile” Cupei, cu ASA: “O stare de oboseala este inerenta, insa eu am incredere ca baietii se vor monta si vor depasi aceasta problema, mai ales ca vor avea in fata o echipa de mare traditie si cu mari ambitii. Ceea ce ma macina este faptul ca va trebui sa revenim la formula cu doi jucatori U19. Or, la acest capitol, giulestenii ne sunt superiori”.



Popovici va trebui sa renunte, si inca pentru o perioada mai lunga de timp, la Ursu (care a suferit o fractura la degetul mic de la picior, dupa un duel cu Grumezescu, la antrenamentul de marti), dar, la cum au jucat miercuri Lozneanu si Burca, axul central al apararii se prezinta la inaltime. E drept, Sport Clubul sufera in meciurile de acasa, insa, vorba capitanului Adascalitei, “speram ca sâmbata, cu ajutorul publicului nostru, sa intrerupem si acest blestem si sa urcam pe primul loc”. Portile ni se deschid?
Clasament
1 Rapid Bucuresti 9 6 1 2 13-6 19p.
2 Rapid Suceava 10 6 1 3 14-10 19p.
3 SC Bacau 10 6 1 3 12-9 19p.
4 Farul Constanta 9 5 2 2 14-9 17p.
5 Dunarea Calarasi 9 4 4 1 16-4 16p.
6 Dacia Braila 9 5 1 3 11-12 16p.
7 Academ. Clinceni 9 4 2 3 18-10 14p.
8 ACS Berceni 9 3 3 3 12-13 12p.
9 Bucov. Pojorâta 9 2 3 4 12-13 9p.
10 CS Balotesti 9 2 3 4 6-10 9p.
11 Otelul Galati 10 2 1 7 6-13 7p.
12 Gloria Buzau 9 2 1 6 8-23 7p.
13 Ceahlaul 9 1 1 7 5-15 4p.
Programul complet al etapei a 11-a (sâmbata, 31 octombrie): Gloria Buzau- CS Balotesti, ACS Berceni- Farul, SC Bacau- Rapid Bucuresti, Bucovina Pojorâta- Academica Clinceni, Dacia Unirea Braila- Dunarea Calarasi. Meciul Otelul Galati – Ceahlaul Piatra Neamt se joaca marti, 3 noiembrie, de la ora 19.00, iar Rapid CFR Suceava sta.
Dan Sion

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri