20 aprilie 2024
ActualitatePompierii in actiune

Pompierii in actiune

Incendiu acoperiș casă în comuna Helegiu

Joi, 26 martie 2015, la ora 01.16, Garda de Intervenţie din cadrul Detaşamentului de Pompieri Oneşti a intervenit în comuna Helegiu, sat Brătila, pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la casa unei femei, în vârstă de 67 ani. Construcţia avea pereţii din paiantă şi acoperişul din astereală de lemn cu învelitoare din tablă.
Incendiul a fost lichidat la ora 02.50.
În urma incendiului, ce a izbucnit cel mai probabil din cauza siguranţelor fuzibile supradimensionate, au ars aproximativ 100 mp din acoperişul casei.

Incendiu de vegetație uscată



Miercuri, 25 martie a.c., la ora 20.18, Garda de Intervenţie Podu Turcului a intervenit în comuna Podu Turcului, sat Căbeşti, pentru lichidarea unui incendiu de vegetaţie uscată, izbucnit pe un teren viran aparţinând consiliului local. Incendiul a fost lichidat la ora 20.55.
În urma incendiului, ce a avut drept cauză probabilă utilizarea focului deschis în spaţii deschise, a ars aproximativ un hectar de vegetație uscată.

Incendiu adăpost animale în comuna Odobești

Miercuri, 25 martie a.c., la ora 18.04, Garda de Intervenţie din cadrul Detaşamentului de Pompieri Bacău a fost solicitată să intervină în comuna Odobeşti, sat Ciutureşti, pentru lichidarea unui incendiu izbucnit în gospodăria unui tânăr, în vârstă de 22 ani. La sosirea la faţa locului s-a constatat faptul că incendiul se manifesta la un adăpost de animale. Construcţia avea pereţii din paiantă şi acoperişul cu astereală din lemn şi învelitoare din plăci de azbociment.
Incendiul a fost lichidat la ora 18.55, în cooperare cu Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă al comunei Odobeşti. În urma incendiului, ce a avut drept cauză probabilă un scurtcircuit la un cablu electric defect sau neizolat corespunzător, au ars aproximativ 30 mp din acoperişul adăpostului.

Incendiu acoperiș casă în comuna Dealu Morii

Miercuri, 25 martie 2015, la ora 14.22, Garda de Intervenţie Podu Turcului a intervenit în localitatea Dealu Morii pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la casa unui bărbat, în vârstă de 80 ani. Construcţia avea pereţii din paiantă şi acoperişul din astereală de lemn cu învelitoare din tablă.
Incendiul a fost lichidat la ora 15.55, în cooperare cu Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă al comunei Dealu Morii. În urma incendiului, ce a avut drept cauză probabilă neprotejarea termică a unui burlan metalic faţă de materialele combustibile, au ars aproximativ 80 mp din acoperişul casei.

Incendiu bucătărie de vară în comuna Buhoci

Miercuri, 25 martie a.c., la ora 13.31, Garda de Intervenţie din cadrul Detaşamentului de Pompieri Bacău a fost solicitată să intervină în comuna Buhoci, sat Coteni, pentru lichidarea unui incendiu izbucnit în gospodăria unei femei, în vârstă de 61 ani. La sosirea la faţa locului s-a constatat faptul că incendiul se manifesta la o anexă cu destinaţia bucătărie de vară. Construcţia avea pereţii din scândură şi acoperişul din lemn cu învelitoare din plăci de azbociment.
Incendiul a fost lichidat la ora 13.57, în cooperare cu Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă al comunei Buhoci. În urma incendiului, ce a avut drept cauză probabilă neprotejarea termică a unui burlan metalic faţă de materialele combustibile, au ars aproximativ 2 mp din peretele anexei.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri