Pompierii bacauani, pusi pe drumuri de alarme false

    1


    Doua echipaje de pompieri au fost puse pe drumuri degeaba de doua persoane care au sunat la 112. Intr-un caz, pompierii au mers degeaba 35 de kilometri pana la Horgesti iar, in al doilea caz, pompierii au fost trimisi pe Bulevardul Unirii. Ambele echipaje au fost, ulterior, redirectionate, catre incendiul de pe strada Mihai Viteazu.

    Miercuri, 08 iunie 2016, la ora 20:31, Garda de Intervenție din cadrul Detașamentului de Pompieri Bacău a fost solicitată să intervină pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la o gospodărie din comuna Horgești, sat Răcătău.

    Apelantul care a făcut solicitarea prin Sistemul Unic pentru Apeluri de Urgență 112 a precizat dispecerilor faptul că incendiul se manifestă la acoperișul unei case de locuit, iar în urma acestuia s-a înregistrat o victimă, un minor de 7 ani, cu arsuri la nivelul capului.

    În cel mai scurt timp, la fața locului, situat la 35 de km depărtare de subunitatea de intervenție, s-au deplasat două autospeciale cu apă și spumă, încadrate cu 9 pompieri militari.

    De asemenea, la locul evenimentului s-a deplasat și o ambulanță SMURD de terapie intensivă.

    La sosirea pompierilor salvatori la locul evenimentului, înregistrat la ora 21:10, s-a constatat faptul că solicitarea constituie o alertă falsă.

    La ora 21:15, echipajele de intervenție s-au retras și au parcurs din nou cei 35 de km, către municipiul Bacău, îndreptându-se către intervenția ce se desfășura pe strada Mihai Viteazu.

    Alertă falsă de incendiu în municipiul Bacău, strada Unirii

    Miercuri, 08 iunie a.c., la ora 21:17, Detașamentul de Pompieri Bacău a fost solicitat să intervină pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la un bloc de locuințe situat pe strada Unirii, din municipiul Bacău.

    La ora 21:24, o autospecială de intervenție cu apă și spumă, încadrată cu patru pompieri salvatori, a sosit la locul intervenției, constatându-se faptul că este vorba de o alertă falsă – iluzie optică provocată de fumul provenit de la incendiu, din strada Mihai Viteazu.

    La ora 21:30, echipajul de intervenție s-a deplasat la incendiul de acoperiș, din strada Mihai Viteazu.



    Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

    1 COMENTARIU

    LĂSAȚI UN MESAJ