18 aprilie 2024
ActualitatePompierii au donat sange

Pompierii au donat sange

Astăzi, aproape că nu există evenimente care pun în pericol viaţa omului şi la care pompierii militari să nu fie solicitaţi. Pompierul este prezent nu doar ca să salveze, ci şi să înţeleagă și să aline suferinţa celui care l-a chemat în ajutor.

Astfel, înscriindu-se pe această traiectorie, cadrele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Maior Constantin Ene” al judeţului Bacău (I.S.U.J. Bacău) au donat sânge, atât de necesar în cazul unor intervenţii chirurgicale.

Principalele trăsături ale unui pompier sunt altruismul și compasiunea. Astfel că, atunci când membrii comunității se află în dificultate, chiar și atunci când acestea nu sunt determinate de către situații de urgență, salvatorul nu poate sta deoparte.



Criza acută de sânge cu care se confruntă Centrele de Transfuzie Sanguină la nivel național i-a determinat de pompierii salvatori băcăuani să inițieze campania de donare de sânge – Din inimă pentru inimi – pe care o desfășoară în fiecare an, încă din anul 2009, mult mai devreme decât de obicei.
Campania Din inimă pentru inimi se va desfășura în perioada 15.07. – 05.08.2016.

[wonderplugin_gallery id=”627″]

Cu toate că motivaţia profesională oferită de vieţile salvate zi de zi reprezintă pentru pompierii militari o „medalie”, acest moment marchează şi dovedeşte solidaritatea faţă de semeni.

Prin gestul lor, cadrele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Maior Constantin Ene” al judeţului Bacău doresc să facă un lucru demn de urmat de către populaţia judeţului Bacău și să conștientizeze comunitatea cu privire la importanța donării de sânge.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri