Miros greu de chimicale pe malul Bistritei, in Serbanesti

10


Arealul de pe malul stâng al Bistritei, in zona Lacul Bacau 2 – Cartierul Serbanesti, a fost infestat, vineri dimineata (6 noiembrie) de un miros greu de substante chimice. Imediat au fost alertate institutiile care au in supraveghere aceasta zona, respectiv Administrtia Bazinala de Apa Siret si Garda de Mediu Bacau. Reprezentantii acestora au ajuns la fata locului pentru a depista sursa mirosului greu si o eventuala poluare inclusiv a apelor Bistritei.

Atentia specialistilor s-a concentrat imediat asupra canalului aflat paralel cu digul stâng al Bistruitei din aceasta zona si care trece pe lânga mai multe ateliere ale unor societati comerciale, inre care una de confectioare a elementelor de pavaj, alta de colectare a unor substante petroliere.

Ceata deasa lasata peste Bacau si mai ales peste Bistrita vineri dimineata pastra mirosul greu de chimicale chiar la suprafata pamântului. Dinspre curtile societatilor comerciale nu era vizibila nicio conducta din care s-ar fi putut scurge substante nocive, insa specialistii au remarcat mai multe butoaie de metal si de plastic in curtile unora dintre intreprinderi.

Foto: Nelu Basca

Prima masura aplicata la fata locului a fost prelevarea de probe de apa din canal si, evident, cercetarea vizuala atenta a apei pe suprafata carei se distingeau pete maronii. Ulterior, specialistii au ajuns si la atelierele vizate.

Probele de apa – ne-au spus specialistii – vor fi analizate in cursul zilei de astazi si, in functie de complexitatea constatarilor, se va ajunge si la concluzii certe.

FOTO: Ionut

Seful Directiei de Servicii Publice, din cadrul Primariei Bacau, Gabriel Gritcu, si el ecologist convins, stia de incident. Acesta spune ca zona este respectiva este una cu probleme, locuitorii din zona aruncând adesea gunoaiele pe unde apuca.

„Cunoastem bine problemele din zona respectiva. Ne-am ocupat de curatenie pentru ca sunt mereu deseuri acolo indiferent cât de mult am strânge. Pâna aici merg atributiile noastre, de restul fiind responsabili cei de la Directia Apelor, care au si mers in zona.

Evident, din punct de vedere ecologic, daca se descopera ce substante au ajuns in apa, acestea ar putea afecta vegetatia si fauna din zona”, a explicat acesta. (Andreea G.)

Cercetarea zonei bacauane afectata de o posibila poluare chimica s-a extins

Zona de pe malul stâng al Bistritei din cartierul Serbanesti, in care din dimineata zilei de vineri (6 noiembrie) a fost semnalizat un suspect miros de substante chimice a fost cercetata si de reprezentanti ai Inspectoratului Judetean pentru Situatii de Urgenta si ai Directiei de Servicii Publice Bacau. Ca si inspectorii de la Administratia Bazinala de Apa Siret si comisarii Garzii de Mediu, ei au cercetat canalul de lânga dig pe o distanta mai mare, suspectând posibila deversare a unor deseuri toxice în apa din canal. De asemenea, au stat de vorba cu reprezentantii firmei Tiseco, operator economic autorizat sa desfasoare activitati de colectare si/sau valorificare a uleiurilor uzate, al carei depozit de colectare se afla chiar pe malul canalului, dar care au dat asigurari ca nu au procedat în niciun fel la deversarea de substante toxice în apa canalului.

Masuri preventive impotriva poluarii

Preventiv, însa, în canal au fost administrate substante care au rolul de a neutraliza eventualele hidrocarburi, fara a afecta flora si fauna. O eventuala poluare a apelor Bistritei sau a subsolului zonei ar putea afecta serios si Lacul Bacau 2, aflat în aria de protectie speciala avifaunistica din reteaua ecologica Natura 2000 – Lacurile de acumulare Buhusi-Bacau-Beresti, în care sunt monitorizate nu mai putin de 169 de specii de pasari, iar pe Lacul Bacau 2 sunt identificate 11 tipuri de habitate. Administratorii proiectului Natura 2000 au constatat ca lacul poate fi amenintat oricând, între altele, de folosirea pesticidelor si fertilizantilor în parcelele agricole de pe mal, de pasunatul animalelor, de braconaj, de recoltarea fara aviz a vegetatiei si arborilor, de procesul de urbanizare din zona, dar si de abandonarea de deseuri menajere.
In legatura cu cercetarile incepute pe malul Bistritei vineri dimineata, ofiterul de presa al Administratiei Bazinale de Apa Siret, Georgiana Cernat, a precizat ca probele de apa din canal au fost aduse în laboratorul de analiza, iar rezultatele acestor analize vor fi comunicate la final.



Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

10 COMENTARII

  1. de asta face omul cancer si nu stie de la ce. Se mai zice ca este ereditar poate asa-i dar si mediul in care traim cu astfel de poluari. Cel care arunca in primul rand sa se gandeasca la copii lui apoi la ceilalti semeni

    • Buna asta, doar ca e in faliment de vreo 2 ani. De fapt, daca stau si ma gandesc bine, CIC-ul era un fel de bau-bau sau tap ispasitor; mereu cand aparea vreo ceata sau miros, sau alte chestii inexplicabile era acuzat combinatul respectiv.

      • Stiu ca era bau-bau. Asa cum ai spus, nu mai merge de 2 ani, dar imi aduc aminte cum acum 1 an + cateva luni niste bacauani „get beget” tineri in jur de 55-60 ani cand simteau un miros mai ciudat tot timpul era de la „Cich”

  2. Sa faci manifestatii ,mitinguri si aprinsuri de lumanari ca vrei o tara corecta cand tu faci asa ceva fara sa te interseze de nimeni si de nimic. Oricata mita, spaga si ciubucuri poti da pentru societate esti o lichea de om sau firma.

  3. Sa i prinda si sa-i inchida !!! Asa ceva nu e demn de o societate a anului 2015. Niste animale si animalele au grija unele de altele mai mult decat porci astia!

  4. Sa inceapa revolutia, revolutia civilizationala.
    Amenzi foarte mari plus munca in folosul comunitatii. Daca legea nu prevede asa ceva, atunci sa se schimbe legile cat mai repede dar cel mai important, sa se APLICE.
    D-lor politicieni, acceptati sa va cresteti copiii intr-un mediu nociv? D-lor responsabili cu amenzile, e mai importanta spaguta decat sanatatea copiilor vostri? Poti aduna cat de multa spaga si sa nu iti ajunga sa insanatosesti copilul imbolnavit.
    Aplicati legislatia. Daca nu e de ajuns, solicitati inasprirea ei. Nici neamtul nu s-a nascut civilizat. A fost civilizat prin legislatie. Daca a scuipat pe strada, a scos 100 euro din buzunar. A doua oara nu a mai scuipat pe strada, ba dupa cativa ani a constatat ca el, neamtul, este un om civilizat. Uitand ca A FOST civilizat de catre LEGISLATIE.
    Incepeti sa fiti OAMENI!

  5. asta nu-i nimic,mergeti in Nicolae balcescu unde se taie porci,vaci si mai duc si firmele carcase la incinerare dar in final se ingroapa in spate si nu se face nimic.
    video o sa apara in curand.sa vedeti ce corupt este orasul Bacau
    a venit ziua putorilor

  6. Sorinele, cred ca a venit doar putoarea, putorile sunt si vor fi pe veci la carma destinelor noastre. Nu-ti tine rasuflarea asteptand disparitia putorilor !

LĂSAȚI UN MESAJ