28 martie 2024
ActualitatePolitistul Godina ii da peste nas lui Gainusa

Politistul Godina ii da peste nas lui Gainusa

Pentru ca Marian Godina a luat apararea politistilor care au incercat sa retina o femeie care traversase pe rosu si care a refuzat sa se legitimeze, Mihai Gainusa, de la Cronica Carcotasilor, l-a luat la misto.

Replica lui Godina a fost pe masura si a ajuns virala:

“Am citit tot textul cu atenție şi acum o să îți dau un răspuns, Mihai. Nu că l-ai merita, dar mie, probabil din egoism, îmi place să donez. Îmi dă o stare de bine. Ție nu am să-ți dau vreun ban, dar sunt convins că un share către micul tău site te va ajuta mai mult decât ai sperat.



Dragă Mihai, o să încep cu asta: dacă aş fi fost în locul tău şi l-aş fi avut coleg pe Şerban Huidu atâția ani, din decență şi din bun simț, nu mi-aş fi mai dat cu părerea în veci pe o temă rutieră. Ştii tu…p-acolo…pe la Timişul de Jos. Unde era justițiarul din tine atunci, să explice cum stă treaba cu legea? Eu am fost chiar acolo, am văzut cu ochii mei cadavrele întinse pe asfalt şi eu l-am dus pe colegul tău la spital pentru a i se lua sânge pentru stabilirea alcoolemiei. L-am dus cu maşina de poliție pe omul care cu ceva timp înainte de accidentul acela, rămăsese fără permis pentru că făcuse o depăşire cam în aceeaşi zonă. Nu mai înceta apoi cu denigrările la adresa colegului meu care îi reținuse permisul şi chiar promitea prin emisiuni un premiu pentru cel care îl va filma pe acel coleg luând şpagă. Apoi…karma! Ce bine era dacă ar fi fost un coleg iarăşi acolo care să îl oprească înainte de a comite acel accident!

Acum văd că tu eşti cel cu gura mare. Pardon, cu ciocul mare. Ai grijă la karma. Să nu dai peste vreo tanti care traversează pe roşu şi care prin țipete şi văicăreli să atragă simpatia unor martori care să spună că au văzut-o traversând pe verde. Ai mai fi tu atunci aşa milos şi justițiar?

Ca persoană publică ce eşti, ar trebui să nu instigi vreodată la nerespectarea legii. De fapt, la câți urmăritori ai pe pagină, nu ar fi nici asta o problemă. Te exprimi pe un ton superior, folosind acel “bey” pentru a da impresia că eşti deştept. E doar o impresie. Mie nu-mi pari, sincer. După ce ți-am citit textul, bănuiam deja că nu prea poți multe, dar când ți-am citit şi comentariile, m-am convins. Ți-a comentat o doamnă care se numea Emilia Solara, iar replica ta isteață a fost “doamna Solara, dvs mergeți la solar”. Pe bune? Adică atât ai putut da din tine, asta a fost replica ta care ar fi trebuit să îi închidă gura? Slab tare! Mă mir că nu i-ai zis că maică-ta face prăjituri mai bune decât maică-sa.

Ți-am comentat la postare şi mi-ai răspuns cu pronume de politețe. Păi, Mihai, după ce mă faci troacă în articol, când vezi că îți scriu, o dai cu politețuri? Fii bărbat!

Mihăiță, cred că m-aş descurca să fac ce făceai tu, în schimb, tu nu ai putea să fii polițist vreodată. Asta pentru că ar trebui să lucrezi noaptea, iar băiețeilor cuminței le e teamă de întuneric. Ştii, Mihăiță, ce e noaptea pe străzi? E bau-bau! Sunt golani, Mihăiță! D-ăia care ies beți de pe la cluburi şi fac rele, care nu-ți dau buletinul doar că ai uniforma pe tine şi că eşti tu Găinuşă. D-ăia pe care trebuie să-i încătuşezi şi care nu pun mâinile la spate ca în filme. Mai trebuie să le dai vreun spray în nas, mai te tăvăleşti cu ei…şi toate astea fără să îți danseze bebeluşele în peisaj ca la Cronicuță. Apoi, te reclamă pentru purtare abuzivă şi eşti cercetat. Eu am vreo 8 plângeri d-astea penale până acum, de multe ori pentru că am intervenit la solicitarea unor d-ăştia ca tine care aveau nevoie de ajutor, bănuiesc că pe tine la radio nu te reclamă nimeni la parchet.

În plus, găinuşă dragă, în meseria noastră, a polițiştilor, când cineva scoate la tine vreun cuțit sau vreo bâtă, e realitate, nu e doar o farsă ca atunci când te-a speriat Zmărăndescu că te bagă în portbagaj şi îți cereai iertare ca un copil mic gata să plângă.

Eu am ajuns acasă de câteva ori cu uniforma ruptă pentru că m-am mai luat cu câte unul la trântă, tu văd că te iei la trântă online. Mai trist pentru tine este că după o întreagă carieră în televiziune, ai ajuns să te iei la trântă cu mine, un agent de circulație cu trei trese pe un umăr căruia îi îngheață izmenele iarna în intersecție. Aşa jos ai ajuns? Eşti în pană de idei? Criză de imagine? Cum era aia? Aaa…parcă aşa: ruşinicăăă!”

Toata discutia a pornit de la videoclipul de mai jos:

Armata :))

Posted by Bitza Robert on Thursday, August 4, 2016

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri