Politistii vor patrula in preajma scolilor si gradinitelor

    5


    Aproape 300 de poliţişti vor acţiona suplimentar, în zona grădiniţelor, şcolilor şi liceelor din judeţul Bacău, pentru ca deschiderea noului an şcolar să se desfăşoare în siguranţă.

    Din dispoziţia Şefului Poliţiei Române, chestor general de poliţie Petre TOBĂ, luni, 14 septembrie a.c., poliţiştii vor acţiona în sistem integrat, suplimentar faţă de dispozitivul curent, pentru desfăşurarea în siguranţă a festivităţilor specifice deschiderii anului de învăţământ preuniversitar.

    În judeţul Bacău aproximativ 300 de poliţişti de ordine publică, poliţişti de la rutieră şi din cadrul altor structuri, vor fi prezenţi, în zona grădiniţelor, şcolilor şi liceelor, pentru ca noul an şcolar să înceapă în linişte şi siguranţă.

    Poliţiştii băcăuani sunt în teren pentru menţinerea ordinii şi siguranţei publice şi fluidizarea traficului rutier, în special în zona unităţilor de învăţământ.

    Pentru Poliţia Română, siguranţa în şcoli constituie o prioritate. Astfel, poliţiştii în parteneriat cu unităţile de învăţământ, cu reprezentanţii organizaţiilor de părinţi şi cu autorităţile publice cu atribuţii în domeniu, vor continua să acţioneze pentru îmbunătăţirea siguranţei şcolare. De asemenea, pentru prevenirea evenimentelor negative şi evitarea comportamentelor de risc victimal sau infracţional, poliţiştii vor organiza pentru elevi diferite activităţi preventive-educative.



    Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

    5 COMENTARII

    1. Am mai auzit de astea! Si ce prioritate! Cand l-am chemat pe „minunatul” politist de proximitate la scoala pentru un incident grav mi-a comunicat telefonic ca e in misiune, n-are timp de noi;a mai venit la scoala dupa vreo 7 luni! Astia n-au o fisa a postului?

    2. Coana Lumi daca nu a-ti sta la barfe si la cafele toata ziua a-ti avea cat de cat controlul asupra elevilor. Dar cum toata ziua va ganditi la nemurirea sufletului si la mariri de salariu, iar orele de curs transformate din 50 min. in 25-30 min. nu prea aveti timp de elevi. Asa ca nu te mai victimiza. Ce profesori erau odata………………………in trecut.

    3. Cele mai multe infractiuni sunt comise in interiorul unitatilor de invatamant de catre proprii elevi, acolo unde teoretic, cauza e a unitatii scolare (asigurarea pazei, profesorul de servici, dirigintele, nepasarea profesorilor etc.) Politia patruleaza doar in zona scolilor deoarece elevii nu sunt teoretic contravenienti sau infractori si nu consider ca e atributul politiei nationale de a asigura paza scolilor ci mai degraba a politiei locale.

    LĂSAȚI UN MESAJ