28 martie 2024
ActualitatePoliţiştii l-au identificat pe cel care a vandalizat biserica din Stănişeşti

Poliţiştii l-au identificat pe cel care a vandalizat biserica din Stănişeşti

– în urma percheziţiilor făcute în locuinţa lui s-a recuperat o parte din bunurile furate şi în continuare se fac cercetări pentru prinderea acestuia

Poliţiştii au stabilit cine este individul care, în urmă cu o săptămână, a făcut dezastru în biserica din satul Slobozia, din comuna Stănişeşti. Acesta a intrat noaptea prin efracţie în lăcaşul de cult şi a distrus mai multe icoane, a împrăştiat pulberea din stingătoare prin interior, a sustras bunuri din altar şi a scris pe un perete şi o carpetă „Satana”.

„În urma activităţilor sfecifice, poliţiştii au reuşit identificarea unui bărbat de 41 de ani, din localitate, bănuit de comiterea faptei. Cu ocazia percheziţiilor domiciliare efectuate la locuinţa acestuia au fost identificate bunuri care provin din săvârşirea infracţiunii de furt calificat. Prejudiciul a fost în mare parte recuperat”, a declarat agent şef adjunct Cătălina Creţu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bacău.



Din locuinţa suspectului s-au ridicat câteva cărţi bisericeşti vechi (o Evanghelie şi o carte de cult din a doua jumătate a secolului XIX şi alte două cărţi de cult din prima jumătate a secolului XIX), care ar fi fost sustrase în noaptea respectivă din biserică.

Poliţiştii continuă cercetările pentru prinderea individului, care în ultimii ani a fost mai mult plecat de acasă. El este acuzat de infracţiunile de distrugere, furt calificat şi profanarea lăcaşurilor sau a obiectelor de cult.

În aceeaşi noapte au fost vandalizate şi două troiţe din sat.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri