19 aprilie 2024
ActualitatePolitistii, in control inainte de Pasti

Politistii, in control inainte de Pasti

Ieri, în cadrul acţiunilor pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale premergător Sărbătorilor de Paşti, poliţiştii băcăuani au constatat 9 infracţiuni şi au aplicat 280 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 65 000 de lei.

De asemenea, au indisponibilizat sau ridicat în vederea confiscării bunuri în valoare totală de 27 000 de lei.

Poliţişti din cadrul structurilor de investigare a fraudelor, ordine publică, poliţie rutieră şi poliţie transporturi au acţionat, ieri 17 aprilie a.c., suplimentar faţă de dispozitivul curent, pentru prevenirea infracţiunilor de natură economică, a celor cu violenţă şi a furturilor, precum şi pentru prevenirea infracţionalităţii stradale.



Au fost verificaţi 82 de agenţi economici şi 414 de mijloace de transport, în filtrele instituite pe rutele de transport.

În urma controalelor efectuate, poliţiştii au constatat 9 infracţiuni, fapte pentru care sunt cercetate 22 de persoane.

De asemenea, poliţiştii au aplicat 280 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 65 255 lei.

Totodată, ca măsură complementară în cadrul dosarelor penale întocmite şi a sancţiunilor contravenţionale aplicate, au fost indisponibilizate și confiscate bunuri în valoare totală de 27 000 lei

Reamintim faptul că, în perioada 1 – 19 aprilie a.c. din dispoziţia şefului Poliţiei Române, chestor general Petre Toba, în toată ţara se desfăşoară acţiuni preventiv reactive, în sistem integrat, pentru asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică, în perioada premergătoare Sfintelor Sărbători ale Paştelui Ortodox şi Catolic.

Polițiști din cadrul Secției 2 Poliție Bacău și inspectori din cadrul DSVSA Bacău au acționat, la data de 17 aprilie a.c., pe linia combaterii evaziunii fiscale si comertului neautorizat cu produse din carne, specifice Sărbatorilor de Paști, în Piața Centrala și în Piata Miorița din municipiul Bacău.
Au fost verificate 9 puncte de lucru ale unor agenti economici, 6 mijloace de transport precum și 12 persoane fizice care desfășurau activități comerciale.
In urma neregulilor constatate s-a dispus sechestru sanitar veterinar asupra unui numar de 7 bucăți carcasa miel, în cantitate de 69,8 kg, pentru care comercianții nu au justificat, în condițiile legii modalitatea de sacrificare sub control sanitar veterinar.
Alte cinci persoane au fost sancționate contravențional cu amendă în valoare de 500 de lei fiecare, întrucât comerciaizau carne de miel fără a respecta prevederile legale.

În comuna Buhoci polițiștii au depistat două persoane de 29 și 33 de ani, din comuna Gîrleni, judetul Bacău, in timp ce desfășurau activităti de comerț ilegal cu ulei de floarea soarelui, zahar si orez.
Cei doi pătrundeau în gospodăriile cetățenilor, în căutarea proprietarilor, cărora să le comercializeze bunurile pe care le aveau asupra lor.
Din autovehiculul cu care se deplasau cei doi polițiștii au ridicat în vederea confiscării 111 litri ulei de floarea soarelui, 24 kg zahar si 10 kg orez.
Față de cei în cauză s-a luat măsura sancționării contravenționale cu amendă în valoare de 500 de lei fiecare.

Au fost depistați doi tineri de 23 și 28 de ani, ambii din Onești care au sustras materiale de construcție în valoare de 4000 de lei, din locuința unui bărbat din aceeași localitate.
Prejudiciul a fost recuperat în totalitate, iar cei în cauză sunt cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri