Poliţiştii băcăuani alături de copii de ziua lor!

0

Pentru ziua de 01 iunie, polițiștii băcăuani au strâns bani şi jucării pentru copiii nevoiaşi din judeţ.

Poliţiştii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii Bacău au iniţiat, cu ocazia zilei de 1 Iunie, o campanie sub titulatura “Orice copil are dreptul la o jucărie!”, prin care oamenii legii au strâns jucării şi bani, din care au cumpărat dulciuri pentru copiii săraci din judeţ.

Jucăriile oferite de reprezentanții Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bacău şi dulciurile cumpărate au fost dăruite astăzi copiilor din familii cu situație materială precară, din Parohia Sfântul Gheorghe Bacău, cărora părintele Gherasim le oferă zilnic o masă caldă.

Prin gestul lor, poliţiştii doresc să lase o amprentă pozitivă în dezvoltarea copiilor care vor fi adulţii de mâine cu o gândire şi o conduită sănătoasă.

De 1 iunie, Ziua Internațională a Copilului, polițiștii băcăuani urează celor mici “La mulți ani !”, bucurii şi zâmbete.


Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

LĂSAȚI UN MESAJ